CulturăSocialŞtiri Urbane

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Spațiul Muzeal Principia, vizitate de specialiști din 40 de țări, în cadrul Conferinței Europene a Muzeelor

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei și Spațiul Muzeal Principia din Alba Iulia, a fost vizitat de specialiști din 40 de țări, în cadrul Conferinței Europene a Muzeelor.

Onorați să fim astăzi pe lista obiectivelor muzeale vizitate de specialiști din muzee și oameni de cultură din 40 de țări, cu ocazia𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭ei 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞𝐥𝐨𝐫 – 𝐍𝐄𝐌𝐎, organizată în această perioadă de Muzeul ASTRA, Sibiu.

𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐬i 𝐒𝐩𝐚𝐭𝐢𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐚𝐥 𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐀𝐥𝐛𝐚 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 au beneficiat astfel de o deschidere internațională, prin poate cei mai importanți ambasadori și păstrători ai patrimoniului cultural, local și european.

Fondată în 1992, Rețeaua Organizațiilor Muzeale Europene (NEMO) este o rețea independentă care reprezintă organizațiile muzeale și muzeele din statele membre ale Consiliului Europei.

Împreună, membrii NEMO reprezintă câteva mii de muzee. NEMO pledează pentru rolul esențial al muzeelor în dezvoltarea culturală a Europei, promovează politici europene care sprijină muzeele să își îndeplinească rolul de păstrători ai patrimoniului cultural și susține muzeele europene prin oportunități de networking și cooperare„, au transmis reprezentanții Palatului Principilor Transilvaniei prin intermediul paginii de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button