Piesa „Pescarul și sufletul său”, prezentată de Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, pe scena festivalurilor din Ploiești și Galați
Proiectul Prichindel la festival din programul EXPERIENȚE TEATRALE, debutează în 2025 cu două festivaluri, la care avem bucuria să participăm cu cel mai recent spectacol al teatrului nostru: „Pescarul și sufletul său”, regia Toma Hogea.
Așadar, în data de 6 mai, de la ora 11:00, vom fi pe scena Teatrului de Animație pentru Copii și Tineret Imaginario Ploiești, în cadrul Festivalului pentru copii și tineret Imaginarium, ediția a VI-a, iar în data de 13 mai, ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Galați, în cadrul Festivalului Internațional de Animație Gulliver Galați, ediția a XXXI-a.
„Prin participarea în cadrul acestor festivaluri internaționale importante pentru teatrul de animație ne dorim să promovăm spectacolele teatrului și, în același timp, să consolidăm imaginea instituției la nivel național și internațional.
Ne onorează selecția în cadrul celor două festivaluri și așteptăm cu bucurie să ne prezentăm spectacolul publicului iubitor de teatru din cele două orașe.” – Ioana Bogățan, manager.
Pescarul și sufletul său, după un basm de Oscar Wilde
Dramatizarea, versuri și regia: Toma Hogea
Scenografia: Alina Dincă Pușcașu
Sculptură păpuși: Constantin Butoi
Muzica: Cári Tibor
Video design: Andrei Cozlac
Coregrafie: Răzvan Rotaru
Distribuția: Iulian Costea, Ioana Bogățan, Mădălin Costea, Teodora Popa, Tudor Cristian Popa, Irina Melnic, Viorica Boda, Ramona Benchea Mincu și copiii Medeea Costea și Emanuel Costea
Regia tehnică: Elena Madaras
Sunet: Florin Andrea
Lumini și video: Călin Popa, Ovidiu Tămășan
Mașiniști: Florin Badiu, Gheorghe Hațegan
Realizare costume: Mirela Tămășan
Manager: Ioana Bogățan




