EducațieSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Placheta și diploma de onoare, pentru Călin Hartzos, șeful Promoției anului 2024, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Absolventul Călin Hartzos, desemnat șef al Promoției 2024 – „Avram Iancu – 200”, a fost felicitat ieri în cadru festiv pentru performanțele obținute în cei patru ani de liceu și la examenul de Bacalaureat, dar și pentru performanța de a fi admis la una dintre cele mai prestigioase academii militare ale Statelor Unite ale Americii.

Performanțele remarcabile ale lui Călin s-au reflectat nu doar în notele obținute, media 10 la absolvirea claselor a X-a, a XI-a și a XII-a, în nenumăratele premii obținute la olimpiadele și concursurile naționale sau internaționale, ori la activitățile extracurriculare, ci și în atitudinea lui și dorința constantă de a învăța și de a-și depăși limitele.

Pe lângă performanțele academice, Călin a dat dovadă de responsabilitate, disciplină și spirit de echipă, fiind un exemplu pentru colegii lui.

În prezent student la Academia Forțelor Aeriene a SUA, Călin a revenit pentru câteva ore în colegiul în care s-a format, vorbind cu foștii colegi și cu bobocii claselor a IX-a, cărora le-a transmis să profite la maxim de pregătirea școlară care li se oferă în colegiul militar, ceea ce le va deschide multe oportunități, să aibă încredere în forțele proprii și să fie mândri că studiază în această instituție.

Călin a apreciat nivelul de pregătire pe care l-a atins în colegiul militar, pregătire care acum îi folosește în academia din SUA.

„Acum după ce am am terminat primul semestru la academie pot să privesc în spate și să afirm că tot ce am trăit aici a meritat. Odată ce ieșiți pe porțile acestui colegiu veți fi mereu absolvenți de Alba și veți rămâne mereu cu această amintire în suflet.

Mergeți cu mândrie mai departe și aveți încredere în ceea ce învățați aici. Indiferent unde veți ajunge, o să vă folosească. Am trăit frumos în acest liceu alături de colegii mei și în continuare păstrez legătura cu prietenii mei de aici.

Așa că fiți mândri că sunteți elevi ai acestui colegiu militar și mergeți în continuare cu mândrie.

Doamnelor și domnilor profesori și cadrelor militare le adresez cuvinte de mulțumire pentru acești patru ani minunați.

Ceea ce m-au învățat îmi folosește la academie, unde am avut parte de un avantaj datorită acestui nivel de pregătire.

Ofițerii, subofițerii sunt cei care vă formează în viitoarea voastră carieră militară.

Veți vedea pe viitor cât de mult veți avea de câștigat datorită pregătirii pe care o primiți aici”, a spus Călin.

Conform tradiţiei, Călin a primit din partea colegiului pe care l-a absolvit cu media generală 9,95, placheta de onoare şi diploma care îi recunosc apreciază performanţele obţinute, precum şi contribuţia adusă la creşterea prestigiului Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button