ActualitateAdministrațieEvenimenteMondenSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Primăria Alba Iulia, premiată cu Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor

Primăria Municipiului Alba Iulia a primit Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor în septembrie 2026.

Administrația locală a fost distinsă pentru implicarea în restaurarea și punerea în valoare a Cimitirului Eroilor din municipiul Alba Iulia.

Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa prin intermediul paginii de socializare.

„Am primit Emblema de Onoare a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, distincție acordată Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru devotamentul față de valorile naționale și pentru implicarea în restaurarea și punerea în valoare a Cimitirului Eroilor din Alba Iulia.

Este o recunoaștere care ne onorează și ne responsabilizează, cu atât mai mult cu cât Primăria Municipiului Alba Iulia este singura administrație publică locală căreia i-a fost acordată această emblemă.

Cimitirul Eroilor din Alba Iulia este un spațiu în care istoria, respectul și recunoștința față de cei care și-au dat viața pentru țară trebuie păstrate și transmise mai departe generațiilor viitoare. Restaurarea acestui loc de memorie reprezintă un gest firesc de respect față de eroii noștri și față de istoria României.

Le mulțumesc domnului director al Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Col. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu, precum și întregii echipe a instituției pentru această importantă distincție și pentru aprecierea acordată muncii administrației locale din Alba Iulia.

Onorăm trecutul, păstrăm memoria vie și avem grijă de locurile care ne definesc istoria.”, a transmis Gabriel Pleșa pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button