Social

Reduceri la plata impozitului pe profit, pentru fermierii care se asociază în cooperative agricole

fermieriPreședintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, 21 iulie, actul normativ, potrivit căruia fermierii care se vor asocia în cooperative agricole vor beneficia de reduceri la plata impozitului pe profit, în primii 5 ani de activitate.

Scopul actului normativ este să îi motiveze pe fermieri să se asocieze, oferindu-le mai multe beneficii decât în cazul în care ar funcţiona pe cont propriu.

În acelaşi timp, decizia de a intra într-o cooperativă aduce şi avantaje legate de costurile de producţie pentru că acestea se vor împărţi tuturor membrilor. Iniţiativa ministerului a fost fundamentată şi pe statistica destul de îngrijorătoare care arată că fărâmiţarea exploataţiilor nu ajută la obţinerea unor producţii mari. De exemplu, Romania s-a situat, anul trecut, pe locul al doilea în ceea ce priveste productia de cereale din UE, dar randamentul pe hectar este foarte scăzut. La porumb, unde ţara noastră e primul loc în UE,  randamentul la hectar este la jumătate faţă de Franţa şi la circa o treime faţă de Belgia. Asocierea este necesară pentru practicarea agriculturii intensive care ar spori considerabil producţia.

 

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button