Restricții de circulație pe Transalpina. Stratul de zăpadă este de 3 cm grosime
CNADNR anunţă că la această oră circulaţia rutieră pe drumul național 67C (Transalpina), între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului, km 34+000 – km 67+400, este restricționată ca urmare a condițiilor meteorologice (strat de zăpadă de 3 cm și vânt puternic).
Restricția este impusă autovehiculelor neechipate corespunzător pentru condiții de iarnă (cauciucuri de iarnă, lanțuri etc.). În prezent, lucrătorii de la drumuri acționează cu două utilaje pentru menținerea carosabilului în condiții cât mai bune de circulație.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/SituatiaDrumurilor Nationale.






