Locul sacru al României Mari se află în inima cetății Alba Iulia. Este Sala Unirii – cea care la 1 Decembrie 1918 primea valurile însuflețite ale Delegaților prezenți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Ecoul discursurilor lui Vasile Goldiș, a lui Gheorghe Pop de Băsești sau Iuliu Maniu se mai aud parcă și astăzi în liniștea monumentală a acestui Templu al României Mari.
Dimineața de duminică a lui decembrie 1918, a făcut din Sala Casinei Militare a Cetății Alba Iulia, un magic loc de pelerinaj, în care cele mai mari personalități ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului – membrii Consiliului Național Român Central veneau cu emoțiile și cu gândurile copleșite de măreția momentului: trebuiau să aducă Reprezentaților Poporului adunat pe Platoul Romanilor, actul de naștere al României Mari – Rezoluția Unirii.
După discursurile înălțătoare și citirea Rezoluției Unirii în fața celor împuterniciți să susțină Unirea cu România, si in uralele celor peste 1228 de delegați prezenți la aceste discursuri, membrii Consiliului Național Român, vor ieși în mijlocul Poporului venit cu zecile de mii și așezat ca o mare învolburată și fremătătoare, pe fostul câmp de instrucție și până spre locul unde durerile neamului românesc au fost frânte pe roată, odată cu Horea și Cloșca!
Acest moment al discursului către popor o să-l evocăm acum printr-un scurt fragment din interviul luat unui erou al Marii Uniri – cardinalul greoco-catolic Iuliu Hossu (care după implicarea sa directă și impresionantă, alături de celălalt mare cleric, episcopul ortodox Miron Cristea, la organizarea și desfășurarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din acea toamnă a lui 1918, primea el însuși o grea și nedreaptă detenție din partea regimului comunist instaurat după anii celui de-al doilea război mondial). Acest interviu a fost luat în 1968, la aniversarea a 50 de ani de la Marea Unire, de către doi jurnaliști ai revistei clujene ”Steaua”, Iuliu Hossu fiind pe atunci în domiciliu forțat, după anii grei de temniță comunistă făcuți pentru refuzul său de a-și trăda religia și a trece la ortodoxie.
Cardinalul Hossu, vorbește în interviu cum a trăit alături de zecile de mii de români adunați la Alba Iulia, evenimentele istorice și înălțătoare, despre anul 1918 spunând ca a fost ”anul împlinirilor”:
”… Întâi Decembrie a fost ceas al împlinirii Dreptății, de veacuri așteptată, rostită de Dumnezeu prin poporul său fericit ce se unea pe veci cu România”.
Firul amintirilor sale este clar, limpede precum i-a fost și crezul său sfânt în măreția sufletului de român, el amintindu-și cu multă emoție momentul ieșirii în mijlocul Poporului:
<< Asistam, optimiști și senini, la încheierea dezbaterilor din sala zisă de atunci a Unirii. Da… îmi amintesc… Afară, cât era întinsul, sta poporul românesc, peste o sută de mii, așteptând vestea mare. Îi spun lui Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului: „La ce zăbovim aici? Hai în mijlocul poporului să-i dăm buna vestire!”, „Că bine spui frăția ta!” a fost răspunsul.
Pe masă erau câteva foi cu hotărârea ce trebuia votată. Iau un exemplar și ieșim braț la braț să luăm contact cu vijelia de afară. Ne oprim cutremurați lângă steagul cel mare și sfânt al Neamului, în mijloc de adâncă, de liturgică tăcere. Cuprind cu o privire cerul senin și omătul imaculat de pe dealurile de dincolo de câmpul furcilor, pe care fuseseră căsniți Horia, Cloșca și Crișan. Fac semn la Sfânta Cruce peste frunțile senine ale imensei mulțimi, apoi încep cu inspirație de dincolo de mine, robul:
„Acesta-i ceasul Dreptății, fraților întru neam!” Brațele îmi erau ridicate să cuprindă și cerul, și pământul. În slăvi, dincolo de frunți spre mine îndreptate, mi-au răsărit scene din spitalele de campanie. Am întrebat deci frunțile: „Vă amintiți de zilele de întuneric , când vesteam prin sutele de spitale că Dreptatea va învinge? Vă aduceți aminte că vă spuneam că se apropie ceasul bucuriei noastre?” „Da, Sfinția Ta, te știm, te cunoaștem!”, mi-au răspuns sute de glasuri. „Ei bine, ceasul acela a sosit!” „Unire! Unire!”, legăna valul viu.
M-am gândit la Hristos, la spusa lui adresată apostolilor, și am rostit pentru mulțime: „Da, fraților, Unire! Mulți au dorit să vadă ceea ce vedeți voi și n-au văzut; să audă ceea voi auziți acum și n-au auzit. Ochii voștri lăcrămează fericiți că văd și urechile că aud buna-vestire, a unirii noastre pe veci. Ascultați!” Și le-am citit apăsat actul Unirii.
La sfârșit le-am spus că Hotărârea este judecata lui Dumnezeu, prin reprezentanții a toată suflarea românească. Auzindu-mă, cerul se răsturna de urale. „Ne unim! Ne unim!” și plângeau a bucurie neamurile noastre toate. „Ne unim! Binecuvântă părinte!”
Eu le-am spus iarăși: „Fericiți sunteți voi fiilor care pentru vecie pecetluiți Unirea cu România, o Românie întemeiată pe Dreptatea lui Hristos, pe credința poporului său. Dreptatea și Adevărul sunt la temelia României unite!” Așa a fost… >>
Această evocare deosebit de emoționantă vine să întregească imaginea acestui Templu sfânt al Nemaului Românesc – Sala Unirii, unde cei care îi veți călca cu pioșenie pragul, veți găsi mărturiile vii ale acelui moment unic din istoria noastră națională. Acolo stau cuminți, între coperțile de piele tricoloră, documentele Marii Uniri, Cuvântarea lui Vasile Goldiș rostită în Sala Unirii, sau tricolorul sfînt cu care sătenii plecați cu căruțe, pe jos sau cu trenul au venit la Alba Iulia. Mai găsiți și aparatul foto cu care, un alt erou al momentului, tânărul militar Samoilă Mârza a imortalizat pentru vecie alături de sătenii săi din Galtiu, gloatele de oameni adunate pe Platoul Romanilor, imaginile vii ale Unirii aducându-ne și astăzi fluturul tricolorului și freamătul cântecelor: Pe-al nostru steag e scris Unire, Deșteaptă-te Române!!!
Sala Unirii vă așteaptă fraților, cu Garda Națională vie, ca atunci la 1 Decembrie 1918!
Veniți Români, Veniți la Alba Iulia!!!
Constantin Inel
Muzeul Național al Unirii
