Ştiri UrbaneUrbea Mea

Săptămâna Luminată: Raiul este deschis tuturor. Semnificația fiecărei zile

Săptămână Luminată este o perioadă importantă pentru lumea creștină, fiind cea care urmează imediat după Duminica Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Săptămâna Luminată începe luni, 6 mai, și se va încheia duminică, pe 12 mai.

Această săptămână este considerată un timp de bucurie și lumină, în care credincioșii sărbătoresc învierea lui Isus Hristos

Se numește Săptămâna Luminată pentru că, pe vremuri, botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiți „luminați”, purtând haine albe toată săptămâna următoare.

Se crede că odată cu Învierea, se deschid ușile raiului pentru cei păcătoși al căror suflet este prins în iad, acestea rămânând deschise până la Duminica Tomii.

Semnificația fiecărei zile din Săptămâna Luminată

Prima zi după Duminica Paștelui se numește Lunea Albă și este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul udatului şi al umblatului cu pască pentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

În această zi, bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie în Sfânta Miercuri din Săptămâna Luminată. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor “- asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă.

Joia Verde din Săptămâna Luminată este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, două lumânări se aprind la toate cele patru capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă, motiv pentru care Vinerea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Fântâniţa.

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată

În Săptămâna Luminată, tradițiile și obiceiurile variază în funcție de diversele culturi și comunități ortodoxe, dar există câteva practici comune care au fost respectate de-a lungul timpului.

În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.

Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale.

Din noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la cer, în Biserică se cântă ”Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button