Educație

Școala Bobocilor. Atelierele toamnei de poveste la Sebeș

Toamna își intră încet, încet în drepturi, iar vremea de afară ne inspiră și vine cu ateliere de poveste la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș.

Lunile septembrie și octombrie sunt dedicate preșcolarilor, elevilor și tinerilor din Municipiul Sebeș și împrejurimi prin proiectul „Școala bobocilor. Atelierele toamnei de poveste”, ajuns la cea de-a IV-a ediție în acest an.

Vedeta toamnei rămâne „Povestea”, pe care o completăm cu activități inedite în cadrul cărora vom realiza decorațiuni cu specific autumnal, stimulând imaginația și abilitățile participanților de a combina culori și materiale, respectiv de a interacționa și lucra împreună într-un colectiv prietenos.

Cu emoție… de toamnă, ne bucurăm alături de partenerii noștri: Centrul de zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Sebeș, Centrul de zi pentru Copii cu Dizabilități Sebeș, instituțiile școlare din Municipiul Sebeș și împrejurimi și Asociația Diakoniewerk International.

Activitățile din cadrul programului sunt organizate de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș. 

NEETs pentru viitor

Bogdan Păunescu

Îmi place tot ceea ce este legat de web şi ajut la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui prin tot ceea ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button