Ştiri Urbane

Sebeșul poate demonstra că se poate! În mai puțin de 5 ore, Sebeșenii pot decide DA sau NU pentru un aer mai curat.

Tinerii sunt așteptați la vot, un exemplu de spirit civic îl demonstrează chiar persoanele mai vârstnice în municipiul Sebeș, transmit reprezentanții autorităților locale.

Calitatea aerului este importantă pentru toată lumea, iar în această zi de duminică,  8000 de votanți pot decide pentru achiziționarea unui laborator mobil,  în vederea măsurării şi monitorizării calităţii aerului din oraş, unealtă pe care autoritățile o pot folosi în beneficiul comunității.

Pe internet circulă mesaje cu îndemnul “Se poate!”, transmise de locuitori ai municipiului. Până la ora 17.00, prezența la urne a fost de 16,10 % din populația cu drept de vot, respectiv 4220 de persoane, astfel încât aproape 3780 de votanți pot decide validarea Referendumului.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru ca referendumul să fie declarat valabil, la el trebuie să participe minimum 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. De asemenea, pentru ca rezultatul referendumului să fie valid, opţiunile valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Referendumul a fost convocat la iniţiativa primarului Dorin Nistor, având în vedere că la nivelul oraşului există sesizări privind poluarea. Prin achiziţionarea autolaboratorului, autorităţile locale ar avea posibilitatea de a fi informate în permanenţă de orice depăşire legală a limitelor maxime admise de poluare pe raza municipiului, se arată în motivarea convocării referendumului.

 

Bogdan Păunescu

Îmi place tot ceea ce este legat de web şi ajut la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui prin tot ceea ce fac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button