Social

Şoferi cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului

Mai mulţi conducători auto din Alba au fost prinşi în trafic în timp ce conduceau pe drumurile publice, în stare de ebrietate. În total, în ultimele zile, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere, din care 8 pentru conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 31.12.2016, în jurul orelor 09.30, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș l-au depistat pe S.V., de 51 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii Răchita, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de S.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 31.12.2016, în jurul orelor  01,53, poliţiştii din Teiuş l-au depistat pe S.P.G., de 41 de ani, din Teiuş, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de S.P.G., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 02.01.2017, în jurul orelor 16.35, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au depistat-o pe H.G.E., de 46 de ani, din comuna Vadu Moţilor, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Zlatnei din Alba Iulia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătoarei auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de H.G.E., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 02.01.2017, în jurul orelor 21.10, poliţiştii rutieri din Aiud l-au depistat pe L.N., de 22 de ani, din Aiud, în timp ce circula, pe strada Moţilor din Aiud, cu un ATV neînmatriculat şi fără a avea permis de conducere.

În plus, a rezultat că tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de L.N., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button