Sute de spectatori au fost prezenți la Zilele Medievale ale Bălgradului. S-au bucurat de dansuri, teatru, ateliere, demonstrații de mânuire a armelor
În perioada 02-04 August 2024, Grupul Skepsis a organizat cu succes la Alba Iulia Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală, ediția a IX-a!
Timp de 3 zile, în zona porții a IV-a a Cetății și a Străzii Muzeului, 52 de artiști au oferit 12 spectacole, 6 ateliere interactive și 3 tururi ghidate, punând în valoare, prin artă cetatea.
Sute de spectatori s-au bucurat de cântece, dansuri, teatru, ateliere, demonstarții de mânuire a armelor, jocuri și povești interactive pentru copii sau jonglerii cu foc.
Organizatorul mulțumește publicului prezent și grupurilor participante: NOSA (Bistrița); SIRIUS (Bistrița); TRUVERII (C.C.S. Bucureşti), STUDIO 24 (C.C.S. Bucureşti), TERRA ULTRASILVANA (Braşov); MEDIEVAL ART (București); PROFESORUL DE JOACĂ (Alba Iulia); SKEPSIS (Alba Iulia).
Pentru a stimula spiritul creativ și inițiativele locale, ediția din acest an i-a avut ca și colaboratori pe Andreea Adam (artist plastic), care a susținut un atelier de mozaic cu semințe și cereale și pe Harald Susanyi (ghid de turism autorizat) care a oferit turiștilor incursiuni itinerante în trecutul medieval al cetății.
Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală – este un proiect cultural dedicat promovării prin artă a Cetății, organizat anual de Asociația Grupul Skepsis.
În acest an, partenerii care au susținut proiectul au fost: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba.
Începând din anul 2023, evenimentul este co-finanțat prin proiectul cultural internațional LOCUS – Sinergii Culturale Urbane Locale, dedicat dezvoltării evenimentelor și creșterii audienței, monitorizării și analizei modului în care instituțiile locale, agenții media și mediul de afaceri local se implică și susțin inițiativele culturale ale societății civile și a operatorilor culturali independenți – proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, programul Europa Creativă, în cadrul acestuia Asociația Grupul Skepsis având statutul de Partener alături de alte două organizații din Italia și Franța – https://locusproject.eu/
Opiniile și perspectivele exprimate aparțin în întregime autorilor și nu reflectă în mod necesar cele ale Uniunii Europene sau EACEA. Uniunea Europeană sau autoritatea responsabilă pentru grant nu sunt responsabile pentru acestea.
sursa foto: Ionuț Vaidean și Skepsis