Economic

Țara noastră va beneficia de peste 31,5 miliarde euro pentru dezvoltare în perioada 2021-2027

A fost aprobat Acordul de Parteneriat dintre Comisia Europeana si Romania

Romania va primi in total 31,5 miliarde euro din partea politicii de coeziune in perioada 2021-2027, in cadrul Acordului sau de Parteneriat cu Comisia Europeana, pentru promovarea coeziunii economice, sociale si teritoriale a regiunilor sale, precum si a tranzitiei sale verzi si digitale, se arata intr-o informare publicata azi pe portalul web al CE. Aceste fonduri europene vor sprijini, de asemenea, dezvoltarea unei economii romanesti competitive, inovatoare si orientate catre export. Acordul de parteneriat cu Romania este cel de-al 18-lea astfel de acord adoptat la nivel european.

La nivelul Regiunii de Dezvoltare „Centru”, adoptarea acestui document decisiv pentru implementarea politicii de coeziune pentru actuala perioada de finantare europeana inseamna si apropierea momentului in care va fi lansat noul Program Operational Regional a Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027 (POR Centru 2021-2027), care prevede o alocare financiara de peste 1,15 miliarde euro, exclusiv din fonduri europene, la care se adauga si contrapartida nationala, suma nerambursabila totala care va fi pusa astfel la dispozitia Regiunii noastre fiind in valoare de peste 1,38 miliarde euro. Aceasta suma va fi completata de contributiile beneficiarilor la cofinantarea proiectelor, ceea ce inseamna ca aproape de doua ori mai multe resurse financiare decat in perioada 2014-2020 vor sustine dezvoltarea regiunii formate din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu.

În perioada imediat urmatoare MIPE va semna oficial acest Acord de Parteneriat aprobat de Comisia Europeana si practic vom intra efectiv in perioada de finantare 2021-2027. Pentru noi inseamna foarte mult, deoarece pentru aceasta perioada vom indeplini un rol nou, cel de Autoritate de Management a fondurilor alocate pentru dezvoltare. Primim astfel o veste buna pentru Regiunea Centru, deoarece POR Centru 2021-2027 a fost aprobat de catre Guvern prin Memorandum la sfarsitul lunii mai si a fost transmis oficial catre Comisia Europeana, fiind acum analizat de expertii europeni. Viziunea noastra pentru Regiunea Centru, pe care am transpus-o in POR Centru 2021-2027, este sa devenim o regiune mai curata, atractiva pentru locuitorii sai si turisti, cu o economie competitiva bazata pe cunoastere si inovare, in care grija pentru mediu si utilizarea rationala si durabila a resurselor sa contribuie la bunastarea fiecarui cetatean. Acest lucru inseamna investitii pentru cresterea competitivitatii economice si a nivelului public si privat de digitalizare, dar si investitii in tranzitia verde, in special in sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversitatii, crearea de spatii verzi, gestionarea riscurilor si masuri de mobilitate urbana durabila. Acestea vor completa resursele pe care le vom aloca in continuare pentru dezvoltarea infrastructurii locale, in domeniul cresterii conectivitatii regionale cu retelele europene, in domeniul educatiei, sanatatii si in dezvoltarea comunitatilor mai sarace.

Simion Cretu, director general ADR Centru

Conform portalului oficial al Comisiei Europene, membrii Colegiului Comisarilor au declarat:

Investitiile realizate in cadrul politicii de coeziune vor aborda domenii de interes major pentru romani. O planificare si o implementare eficace ale programelor aflate in curs de finalizare vor facilita dezvoltarea inovarii si a digitalizarii, implementarea unor servicii medicale si sociale de calitate, precum si asigurarea unor oportunitati de educatie si formare si a unor transporturi sigure si curate, contribuind, in general, la crearea unei economii mai competitive. Finantarea politicii de coeziune va imbunatati calitatea vietii din Romania si va garanta ca nimeni nu este lasat in urma.

Elisa Ferreira comisarul pentru coeziune si reforme

Salut acordul de parteneriat cu Romania, care evidentiaza un angajament ferm de a utiliza Fondul social european Plus pentru a pune in aplicare Pilonul european al drepturilor sociale. In conformitate cu Garantia pentru tineret, FSE+ ii va ajuta pe tineri sa-si gaseasca drumul pe piata fortei de munca. Sunt deosebit de incantat sa constat ca Romania isi intensifica, de asemenea, lupta impotriva saraciei in randul copiilor, punand astfel in aplicare Garantia europeana pentru copii.

Nicolas Schmitcomisarul pentru locuri de munca si drepturi sociale

Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit si acvacultura va sprijini proiecte inovatoare care vor contribui la gestionarea durabila a resurselor acvatice. Acordul de parteneriat ii va permite Romaniei sa construiasca sectoare ale pescuitului, acvaculturii si prelucrarii care sa fie inovatoare, durabile si cu emisii scazute de carbon, consolidand totodata vitalitatea economica si sociala a comunitatilor costiere. Acordul va sprijini, de asemenea, rezilienta sectoarelor care se confrunta cu evenimente exceptionale care conduc la perturbari grave ale pietelor.

Virginijus Sinkevičiuscomisarul pentru mediu, oceane si pescuit

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button