ActualitateCulturăEvenimenteLifestyle & FashionMondenSocialŞtiri UrbaneUrbea Mea

Teatrul de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia, va participa la Festivalul de Teatru pentru Copii și Tineret „Imaginarium” de la Ploiești

Teatrul de Păpuși Prichindel este invitat să participe la ediția cu numărul 7 a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret Imaginarium, organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești.

E o bucurie să revenim pe scena ploieșteană, marți, 12 mai, ora 11:00, unde vom prezenta spectacolul „Povestea lui Muck cel Mic”, regia Todor Valov.

„Povestea lui Muck cel Mic” este o poveste moralizatoare a modului în care aspectul exterior al omului nu se potrivește întotdeauna cu conținutul, cu sufletul și calitățile sale, precum gândirea, inteligența, bunătatea, compasiunea, corectitudinea…

Trebuie să reamintim că noblețea naturii umane și puritatea spirituală a omului sunt virtuți care trebuie respectate nu numai în timpul romantismului european, al cărui reprezentant este William Hauff.

Aceste valori umane sunt veșnice.

Totuși, în timpul nostru, ele au devenit vagi, fiind mereu supuse agresiunii și cruzimii, fapt dezumanizant pentru societate.

De aceea, credem că subiectul este binevenit și necesar pentru atenția publicului, mai ales pus în scenă prin intermediul teatrului de păpuși, spațiu ludic și cu evidente funcții educative. – Todor Valov, regizor.

POVESTEA LUI MUCK CEL MIC

Regizor artistic: Todor Valov (Bulgaria)

Scenografie: Natalia Gocheva (Bulgaria)

Dramatizarea: Darko Kovachovsky (Bulgaria)

Muzica: Mirchev Plamen (Bulgaria)

Distrbuția: Iulian Costea, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu, Irina Melnic, Teodora Popa, Viorica Boda.

Construcție păpuși: Masters of puppets Sofia – Bulgaria

Regizor tehnic: Elena Madara

Lumini: Ovidiu Tămășan, Călin Popa

Sunet: Florin Andrea

Realizare costume: Mirela Tămășan

Mașiniști: Florin Badiu, Gheorghe Hațegan

Manager: Ioana Bogățan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button