Trainwreck [O tipă dezastru] la Colours Cinema din 24 Iulie
24 Iulie 
Niciun cineast contemporan nu a reușit să redea experiențele umane mai puțin glorioase cu un fler pentru comedie precum acela al lui Judd Apatow. Fiecare comedie regizată sau produsă de el a fost un imens succes la public, și titluri precum Knocked Up sau The 40-Year-Old Virgin, sau Superbad și Bridesmaids, au în comun o privire onestă, directă și extrem de comică asupra maturității în lumea modernă.
Apatow și-a construit o reputație de a ajuta lansarea spre faimă a noi voci în comedie, de la Seth Rogen la Lena Dunham, printre mulți alții.
Acum, în cel de-al cincilea film regizat de el, Apatow ne aduce iar un personaj pe care îl vom uita cu greu, în interpretarea unei nou-venite în lumea comediei, Amy Schumer (Inside Amy Schumer), care preia și funcția de scenaristă.
Amy este o femeie care-și trăiește viața fără să se justifice pentru ceva, chiar și atunci când ar cam fi cazul s-o facă…
De când era mică, i s-a băgat în cap de către aventurierul său tată (Colin Quinn) că monogamia nu e realistă. Acum, ajunsă la maturitate, Amy e redactor la o revistă și își duce viața conform cu această “învățătură” părintească; savurează din plin libertatea pe care i-o dă lipsa totală de implicare în legături amoroase serioase, pe care le consideră absolut plictisitoare, când, de fapt, viața ei nu e decât o rutină.
Când își dă seama că începe să se îndrăgostească de cel care e subiectul noului articol la care lucrează, un medic sportiv de succes și plin de farmec, pe nume Aaron Conners (Bill Hader), Amy începe să se întrebe dacă nu cumva alți adulți, precum acest tip care chiar pare s-o placă de-adevăratelea, știu ei ceva ce ea nu știe și că s-ar putea să aibă dreptate cei care cred în iubirea care ține o viață.
Comedia îi mai are în distribuție alături de Schumer pe Brie larson, John Cena, Tilda Swinton și LeBron James.
Judd Apatow e producătorul comediei prin intermediul companiei sale de producție, Apatow Productions, alături de Barry Mendel (Bridesmaids, This Is 40).
PROGRAM CINEMA ŞI REZERVĂRI ONLINE
Rezervările on line/telefonice trebuie achitate cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea filmului, în caz contrar ele se vor anula;
După rezervarea a 70% din locuri, rezervările online nu vor mai fi posibile, restul locurilor fiind disponibile la casa de bilete.
Biletele pentru elevi, studenţi, pensionari şi copii sub 10 ani se eliberează în baza unui document justificativ, că de exemplu: carnet elev, carnet student, cupon de pensie, certificate de naştere, etc.
Biletele promoţionale şi voucher-ele(invitaţiile) nedatate se supun condiţiilor de disponibilitate a locurilor;
După rezervarea a 70% din locuri, rezervările online nu vor mai fi posibile, restul locurilor fiind disponibile la casa de bilete. O rezervare poate fi făcută pentru maxim 4 locuri. Dacă se doresc mai mult de 4 locuri, acestea vor trebui achiziţionate direct de la casierie.
Rezervarea va fi valabilă până cu maxim 30 minute înainte de începerea filmului. Cu 30 minute înainte de începerea filmului, sistemul electronic de gestionare al biletelor va anula automat toate rezervările pentru care nu s-au achiziţionat bilete iar locurile respective vor fi puse la vânzare.
Vă rugăm să achiziţionaţi în timp util biletele pentru a evita aglomeraţia la casa de bilete.







