Trei șoferi din Alba sunt cercetați pentru conducerea unor autovehicule neînmatriculate
Trei șoferi din Alba s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinși în trafic, conducând autovehicule neînmatriculate sau cu permis de conducere necorespunzător.
Miercuri, în jurul orei 10.36, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe strada Principală din comuna Crăciunelu de Jos, judetul Alba, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Şona, județul Alba.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulatie a autoturismului era expirată. Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Tot miercuri, în jurul orelor 10.30, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier- Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe DN 14B, km15+200 m, judetul Alba, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Mihalţ, județul Alba.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că remorca tractată nu figura ca fiind înmatriculată sau înregistrată. Totodată, având în vedere masa totală maxima autorizată a tractorului s-a constatat că permisul de conducere al bărbatului este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau sub categoriei din care face parte vehiculul respectiv” și ,,tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate”.
În aceeași zi, în jurul orelor 15.01, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Alba Iulia au oprit, pentru control, pe centura municipiului Alba Iulia, lakm. 6+700 metri, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Alba Iulia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulație a autoturismului era expirată.
Faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.






