Un bărbat din Lancrăm a ajuns la spital după ce s-a certat cu bărbat din localitate
Sub influența alcoolului, doi bărbați din Lancrăm au provocat un scandal. Deznodământul a fost dosar penal pentru unui din ei și internarea în spital, în stare gravă a celuilalt.
Potrivit IPJ Alba, marţi, 7 iunie, în jurul orei 20.10, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Veche din Lancrăm se află o persoană căzută, victima unei agresiuni.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că victima, în vârstă de 73 de ani, din Lancrăm, s-a întâlnit pe stradă cu un bărbat de 60 de ani, din aceeaşi localitate, iar, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a avut loc o discuţie în contradictoriu.
În aceste împrejurări, bărbatul de 73 de ani ar fi fost lovit în zona feței, s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind leziuni la cap.
Victima a fost transportată, în stare gravă, la spitalul din Alba Iulia unde a rămas internată.
Cercetările sunt continuate, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora şi de evoluţia stării de sănătate a victimei, să fie făcută încadrarea juridică finală a faptei.






