VIDEO: Finala Eurovision România 2019. Ester Peony cu piesa „On a Sunday” va reprezenta țara noastră la concursul din Israel
Câștigătorul finalei Eurovision România 2019 s-a decis duminică seara, iar Ester Peony cu piesa „On a Sunday” va reprezenta țara noastră la concursul ce se va desfăşura în luna mai, la Tel Aviv.
În premieră, doi câștigători Eurovision – Netta și Emmelie de Forest au urcat pe scena finalei naționale, iar seria recitalurilor serii a fost completată de Inis Neziri, laureate marelui trofeu Cerbul de Aur 2018.
Spectacolul de duminică seara a avut trei prezentatori. Alături de Aurelian Temișan și Ilinca Avram a fost și frumoasa vedetă Alina Ionescu, cunoscută publicului din sitcom-ul TVR „Sat TV”, dar şi din emisiuni de divertisment.
Show-ul selecţiei naţionale s-a desfăşurat duminică seara, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Ester Peony cu piesa „On a Sunday” (65 de puncte), Bella Santiago cu „Army of Love” (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father” (48 de puncte) au fost primele trei piese în ordinea preferinţelor juriului.
Publicul a decis astfel: Laura Bretan – „Dear father” 12 puncte, Trooper – „Destin” 10 puncte, Bella Santiago – „Army Of Love 8 puncte.
Ester Peony a fost desemnată câştigătoarea Eurovision România 2019. Pe numele real Ester Alexandra Creţu, cântăreaţa a reuşit să cucerească juriul internaţional cu interpretarea piesei „On a Sunday“ şi, cu 65 de puncte, să le surclaseze astfel pe principalele favorite, Bella Santiago cu „Army of Love“ (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father“ (48 de puncte).
Pe numele său real Ester Alexandra Creţu, artista este o compozitoare şi cântăreaţă de origine română. A locuit în copilarie în Canada, la Montreal, iar în 2014 începea să fie cunoscută online prin realizarea de coveruri de piese celebre.
Ester Peony este cunoscută publicului din România pentru colaborările cu Phelipe sau Mahia Beldo. Despre Eurovision, artista spunea că este una dintre cele mai grele încercări pe care le poate avea, pentru că reprezintă toată țara.
Juriul a fost format din Tali Eshkoli – Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019, Emmelie de Forest – laureată a ediţiei din 2013, Deban Aderemi şi William Lee Adams – jurnalişti şi influenceri consacraţi în fenomenul Eurovision Song Contest, Şerban Cazan – Head of Production HaHaHa Production şi artistul moldovean Alex Calancea.
Şi publicul a contribuit la alegerea reprezentantului României la Eurovision, votând prin SMS.
sursa foto: adevarul.ro