Vineri, ora 15:00 Lansarea de carte „Apulum. Descoperă orașul de sub oraș!”, scrisă de arheoloaga Anca Timofan din cadrul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Vă invităm vineri, 13 iunie, de la ora 15:00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, unde Zilele Europene ale Arheologiei debutează cu lansarea cărții APULUM. DESCOPERĂ ORAȘUL DE SUB ORAȘ! DISCOVER THE CITY UNDERNEATH THE CITY!, scrisă de arheoloaga Anca Timofan din cadrul Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Pe baza cercetărilor arheologice preventive și sistematice desfășurate la Apulum am încercat să redăm imaginea „orașului de sub oraș”, transpunând datele științifice în relatări pe înțelesul tuturor.
Pentru că Zilele Europene ale Arheologiei sunt dedicate apropierii publicului de patrimoniu, cartea reprezintă un demers necesar de popularizare a arheologiei.
Aceasta reunește, într-o formă prietenoasă și documentată, numeroase aspecte ale vieții romane la Apulum: castrul legionar și organizarea militară, locuirea în orașe și societatea, casele și gospodăriile, alimentația, practicile funerare, credințele religioase și viața de zi cu zi.
Evenimentul face parte din programul Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA 2025), iar în fața muzeului vor fi organizate ateliere antice începând cu ora 14:00.
Volumul reunește contribuțiile unor specialiști din arheologie, arheozoologie, arheobotanică și reconstituire digitală și este ilustrată cu imagini din săpături, artefacte din colecția muzeului, ilustrații artistice, reconstituiri grafice și digitale.
Acest demers de arheologie publică este esențial pentru a menține comunitatea conectată la descoperirile pe care le facem, ca parte a unui efort susținut de conștientizare și informare privind patrimoniul arheologic – o invitație adresată fiecăruia dintre noi de a privi cu mai multă responsabilitate și respect vestigiile romane de la Alba Iulia, incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Lansarea va avea loc la parterul muzeului, în Lapidariu (Sala Pantheon Olympos).
