Vizită a Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș
Joi, 24 iulie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din orașul Teiuș. Chiriarhul Alba Iuliei, însoțit de părintele arhid. Rafael Orzeiu, consilier economic în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, a efectuat o vizită pastorală la acest așezământ aflat în rețeaua socială a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Întâistătătorul Eparhiei noastre le-a adresat beneficiarilor sfaturi duhovnicești și cuvinte folositoare de suflet, iar la final le-a oferit numeroase daruri.
Adresându-se beneficiarilor pentru a-i încuraja, Arhipăstorul nostru le-a spus:
„Oricare ar fi durerile și amărăciunile care vă împresoară, în călătoria vieții pământești, să nu vă pierdeți încrederea în purtarea de grijă a Tatălui ceresc. Ochii Lui ne privesc duios și brațele Lui ne strâng viguros”.
Centrul pentru persoane vârstnice „Sfânta Ana” din Teiuș a fost înființat în anul 2011, funcționând sub directa coordonare a părintelui arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava.
Activitatea desfășurată în cadrul așezământului este una complexă, persoanele ocrotite aici beneficiind de o gamă largă de servicii sociale, medicale, precum și de consiliere spirituală.
Slujba de binecuvântare a Centrului fost oficiată de către Părintele Arhiepiscop Irineu în data de 1 octombrie 2013, cu ocazia Zilei Internaționale a Vârstnicilor.



