Evenimente

14-21 decembrie: Mini-concerte de colinde în Parcul Sărbătorilor de Iarnă din Alba Iulia. Cadouri şi surprize la “Crăciunu’ din 21”

În perioada 14-21 decembrie, în Parcul Sărbătorilor de Iarnă  din Alba Iulia vor ajunge cei mai veseli şi frumoşi colindători. În fiecare seară vor avea loc mini-concerte de colinde, iar la “Crăciunu’ din 21”, Moş Crăciun a pregătit o mie de cadouri pentru copii.

Între 14 şi 21 decembrie, Piaţa Cetăţii este locul în care se strâng cei mai veseli şi frumoşi colindători. La început o pură întâmplare, iar mai apoi devenit o adevărată sărbatoare, “Craciunu’ din 21” este momentul în care ne pregătim să-l primim pe Moş şi spiriduşii încărcaţi de cadouri, transmit reprezentanţii Primăriei.

Până la evenimentul din 21 decembrie, frumoasa poveste a Crăciunului va fi cântată, seară de seară, într-o serie de mini concerte de colinde. Astfel, între 14 şi 21 decembrie, de la ora 19.00, albaiulienii şi turiştii vor fi colindaţi de colindători de la Seminarul Teologic, copiii de la Aşezământul “Sfântul Vasile”, Grupul Primavera, ansamblul Muguri de Tezaur şi Leontina Farcaş, dar şi de la Liceul de Arte “Regina Maria”. Vor fi alte două seri speciale cu colinde din zona Munţilor Apuseni, dar şi un spectacol de animaţie pentru copii, “Crăciun şi colinda”.

Miercuri, la “Crăciunu’ din 21”, de la 6 seara, Moş Crăciun, Doamna Crăciun, soldăţei, fulgi, clopoţei şi alte personaje de la Famous Art se vor întâlni în Piaţa Cetăţii cu copiii. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Pentru că Moşul nu vine degeaba, aduce cu el 1000 de cadouri pentru micii albaiulieni cuminţi şi… alte surprize pentru părinţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button