19-20 Noiembrie: Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia va participa cu spectacolul „Mica Vrăjitoare” la Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație „ImPuls” București
Teatrul de Păpuși „Prichindel” are bucuria și onoarea de a fi invitat la un nou festival de teatru – Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație „ImPuls” București, ediția a XIII-a, 2017, organizat de Teatrul de Animație „Țăndărică”. Teatrul nostru este invitat să suțină două reprezentații cu spectacolul „Mica Vrăjitoare”, în zilele de 19 și 20 noiembrie 2017, în Sala Mare a Teatrului „Țăndărică”.
„Ne dorim ca Mica noastră Vrăjitoare să cucerească și inimile publicului bucureștean, cel puțin la fel cum a reușit să o facă cu publicul din Alba Iulia, Cluj-Napoca și Timișoara.
Echipa care a creat acest spectacol este formată din: Todor Valov – regie artistică, Hristina Nedeva – scenografie, Emiliya Ivanova-Malenova – dramatizare, Plamen Mirchev – muzica, actorii: Viorica Boda, Teodora Popa, Irina Melnic, Ramona Mincu Benchea, Mădălin Costea, Rareș Bogdan Porca și Cristian Ghiciuc, regizor tehnic – Elena Madaras, sunet – Florin Andrea și Călin Popa, lumini – Ovidiu Tămășan, mașiniști: Răzvan Laszlo și Horia Oarga, croitorie – Mirela Tămășan, tâmplărie – Marin Goia. Manager teatru – Ioana Bogățan”, transmit reprezentanţii instituţiei.







