Evenimente

19-21 august: Festivalul Internaţional de Film Etnografic (FIFE) Zlatna. Paradă, concerte, lansări de carte și proiecții: Programul

afisÎn perioada 19-21 august, iubitorii de film și numai sunt așteptați la cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Etnografic (FIFE) Zlatna. În cele trei zile de festival, cei prezenți vor putea participa la proiecții de filme, lansări de carte, evenimente sportive, spectacole folclorice și concerte de muzică ușoară.

La fel ca în fiecare an, întreaga manifestare va fi deschisă de parada portului popular, la care vor participa locuitorii orașului și ai satelor apropiate, dar și câteva delegații din alte zone ale țării.

Festivalul Internațional de Film Etnografic – FIFE – Zlatna, singurul festival etnografic din România, are ca scop formarea și educarea cineaștilor independenți, precum și promovarea culturii și tradițiilor naționale.

Reprezentanții Primăriei oraşului Zlatna a anunțat că perioada de înscriere în concurs a filmelor participante la cea de-a IV-a ediţie s-a încheiat. Astfel,  spre jurizare vor merge un număr de 25 filme, peliculele fiind realizate în România, Croaţia, Moldova, Mexic şi Portugalia.

Cele mai valoroase vorfi premiate pentru regie, imagine, coloană sonoră si montaj, la categoriile film românesc si film străin, iar trofeul festivalului va fi câştigat de cel mai bun film etnografic.

Anul acesta, juriul este format din maestrul Dorel Vişan, preşedinte, Grigore Gonţa, actor, regizor, Cristi Toporan, regizor artistic Digi24 Tv, Dan Draghicescu, producător, regizor şi Ciprian Anghel Ştefan, director Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu.

Pe lângă vizionările de filme, spectacole, ateliere de lucru, lansări de carte și alte manifestari din cadrul festivalului, în acest an va fi organizat un Cros – Rogvaiv, o cursă în stilul “Color Run”. Înscrierile sunt libere, pot participa toți cei care iubesc mișcarea și distracția în aer liber. Traseul de desfășurare al crosului măsoară aproximativ 3,5 km, startul se va da duminică 21 august, ora 10:00, de la Stadion, se va alerga pe aleea pietonală până la Muzeul de Locomotive și retur.

Programul FIFE Zlatna 2016:

Vineri, 19 august

ora 12.00 – Conferința de presă (Sala de conferințe a Palatului Administrativ Zlatna)

ora 18.00 – Parada portului popular (aleea pietonală)

ora 19.00 – Spectacol folcloric (Zlatna Sport Center – Stadion)

Artiști: Ionuț Beledea și Diana Carlig, Eugen Mihăilă, artiști locali, ansambluri artistice locale și invitate

ora 22.00 – Proiecții filme înscrise în competiție (Zlatna Sport Center – Stadion)

Sâmbătă, 20 august

ora 11.00 – Lansare de carte „Asta-i viața!” de Grigore Gonța (Sala de conferințe a Palatului Administrativ Zlatna)

ora 18.00 – Proiecții filme, spectacol interactiv pentru copii: teatru, antren și magie – Hocus Pocus Preparatus (Zlatna Sport Center – Stadion)

ora 19.00 – Spectacol de muzică ușoară (Zlatna Sport Center – Stadion)

Artiști: Millenium C, Adrian Naidin & Ionuț Micu, Alexandra Ungureanu & Crush, DJ Alex

ora 22.00 – Proiecții filme (Zlatna Sport Center – Stadion) și discotecă în aer liber – Pool Party (Zlatna Sport Center – Ștrand)

Duminică, 21 august

ora 10.00 – Cros Rogvaiv (aleea pietonală)

ora 19.00 – Festivitate de gală:

  • Premierea filmelor câștigătoare
  • Premierea elevilor eminenți, a celor mai talentați copii și a câștigătorilor crosului Rogvaiv – premiul „Dr. Ing. Ion Dragnea”

ora 20.00 – Spectacol Folcloric (Zlatna Sport Center – Stadion)

Artiști: Robert Târnăveanu, Alexandra Cret, Ciprian Silași, Sebastian Stan, Cătălin Hașa

ora 22.00 – Proiecții filme câștigătoare (Zlatna Sport Center – Stadion)

Premii FIFE Zlatna 2016:

  • Marele premiu (cel mai bun film etnografic)
  • Premiul juriului
  • Premiul publicului
  • Cea mai bună imagine a unui film românesc
  • Cea mai bună imagine a unui film străin
  • Cea mai bună coloană sonoră a unui film românesc
  • Cea mai bună coloană sonoră a unui film străin
  • Cea mai bună regie a unui film românesc
  • Cea mai bună regie a unui film străin
  • Cel mai bun montaj de film

Prezentatorul festivalului va fi Octavian Ursulescu.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Zlatna, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button