CulturăEvenimenteŞtiri Urbane

19 mai: Întâlnire cu poetul și scriitorul Mircea Dinescu, la Festivalul Internațional „Lucian Blaga” Sebeș

Duminică, 19 mai 2024, vă invităm la o întâlnire cu poetul Mircea Dinescu, începând cu ora 19.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, ocazie cu care va fi lansat volumul „E-obositor să nu iubești pe nimeni”. Evenimentul face parte din programul celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș.

Mircea Dinescu s-a născut în data de 11 noiembrie 1950, la Slobozia. A debutat ca poet în anul 1967, în revista „Luceafărul”, iar 1971 i se publica primul volum de versuri, „Invocație nimănui”, pentru care a fost răsplătit cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. 

A fost considerat drept unul dintre cei mai talentați poeți tineri, iar volumele care au urmat au confirmat asta. În urma unui interviu publicat în luna martie 1989, în ziarul francez „Libération”, a fost arestat la domiciliu în timpul epocii Ceauşescu, devenind un simbol al disidenței anticomuniste.

După 1989 a fost președintele Uniunii Scriitorilor și membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

A înființat revistele „Academia Cațavencu”, „Plai cu boi” și „Aspirina săracului”. Are 19 volume publicate în limba română, iar poeziile sale pot fi citite în mai multe limbi (a publicat volume în Germania, Ungaria, Olanda, Suedia, Franța și Serbia).

I-au fost decernate premii importante ale Uniunii Scriitorilor din România, Academiei Române, precum și premii internaționale. A fost realizator și prezentator al emisiunii „Politică și delicatețuri”, actualmente fiind amfitrionul emisiunii „Poezie şi delicateţuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button