Evenimente

20 FEBRUARIE: ”Iubește românește” în Piața Cetății din Alba Iulia alături de LEO Alba Iulia Fortress

12746612_960849657324220_65227205_nToată luna februarie aduce în sufletele îndrăgostiților fericire, căldura si iubire. Indiferent că vă iubiți partenerul, animalul de companie, sau chiar țara natala, dulcea Românie, clubul non-guvernamental LEO Alba Iulia Fortress invită toți albaiulienii să-și  petreacă alături de tinerii leuți o după masă plină de zâmbete, dragoste și filantropie.  

Dacă îți dorești să te bucuri de proaspătul aer care anunță o primăvară fresh, încărcată de iubire și veselie, vino să arăți ce simți, sâmbata, 20 Februarie 2016, începând cu orele 14:00, în Piața Cetății Alba Iulia si să îți imortalizezi sentimentele, făcând o fotografie împreună cu persoana iubită, într-un stil original, care promovează tradiția si iubirea de-a lungul timpului. Cei care doriți să păstrați această amintire pentru totdeauna, poza se va găsi pe pagina oficială de Facebook, LEO Alba Iulia Fortress.

În a doua parte a zilei, Clubul LEO Alba Iulia Fortress îi invită pe toți albaiulienii să împărtășească un strop de magie, într-o atmosferă primitoare, lansând unul dintre lampionele tematice, alături de cei dragi. Evenimentul va avea loc în aceeași locație, începând cu orele 19:00.

”Sună-ți prietenii, ia-ți zâmbetul cu tine, pregătește-te de petrecere și voie bună și alătură-te proiectului nostru, pentru a face diferența, contribuind cu o mică donație, la acțiunea caritabilă organizată de tinerii voluntari, menită sa schimbe viața unor persoane și copii care au nevoie ne ajutorul nostru, de ajutorul tău!

Sărbătorește alături de noi luna iubirii,  capturând pentru totdeauna minunatele momente petrecute alături de cei dragi, cu ajutorul fotografului nostru.  Tinerii leuți, au pregătit câteva surprize energice, pastrând tradiția si îmbogățind-o cu putină originalitate”, transmit organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button