Evenimente

27-28 august: Zilele Orașului Ocna Mureș. Concerte susținute de Elena Gheorghe, Talisman, Maxim, Ami și focuri de artificii

afisÎn acest weekend se anunță distracție și la Ocna Mureș. Cei care doresc să poposească în perioada 27-28 august în oraș vor avea parte de concerte susținute de artiști mari ai României cu ocazia sărbătoririi Zilelor Orașului Ocna Mureș. Elena Gheorghe, Trupa Talisman, Ami și mulți alți artiști sunt o parte dintre cei care vor urca pe scenă.

Două zile de distracție și muzică. De asta vor avea parte cei din Ocna Mureș cu ocazia celebrarăă orașului. Toți localnicii şi invitaţii lor se vor bucura de o serie de concerte și spectacole.

Evenimentul va debuta sâmbătă, 27 august, începând cu ora 18.00, cu un program de muzică ușoară, folk și dans modern. Pe scenă vor urca interpreți locali precum RimeZic, dar și artiști cunoscuți în industria muzicală: Ami, Elena Gheorghe, trupa Maxim,  „Voltaj Academy” și Sandra N.

Dumincă, 28 august, începând cu ora 15.00, debutează ediția a VI-a a Festivalului Interjudețean de Folclor „Tradiții Uiorene”, urmat de Parada Portului Popular. La acesta vor participa ansamblurile folclorice: „Flori de Mai”- Rădești, „VasileLucaci” – Maramureș, „Tradiții Maramureșene”- Baia Mare, „Florile Visei”-Șeica Mare/Sibiu, „Vințana”-Vințu de Jos, „Mărginenii de pe Valea Frumoasei” – Căpâlna, „Tradiții Uiorene”- Ocna Mureș.

Soliștii vocali care vor încheia ediția de anul acesta a Zilelor Orașului vor fi: Eugenia Ciceu Corpodean, Adriana Șolea, Iliana și Viorel Moldovan, Sandra Cojocaru, Oana Vențel, Giorgiana Vesa, Mihai Chiorean, Mara Pușcaș și Camelia Ilea.

Seara se încheie cu două concerte – Good Day și Talisman și cu un foc de artificii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button