6 sfaturi pentru amenajarea unui dormitor în stil minimalist
Minimalismul este un stil foarte popular când vine vorba de designul interior. Din ce în ce mai mulți oameni aleg acest stil pentru că îmbină perfect modernul cu eleganța, se concentrează pe simplitate și oferă un aspect luminos și încăpător, chiar și în spațiile în care dimensiunile nu sunt foarte generoase. Dacă și tu îți dorești să începi amenajarea dormitorului minimalist, atunci citește acest articol și pune în aplicare sfaturile pentru amenajarea lui.
Aruncă obiectele de care nu ai nevoie
Când începi procesul de amenajare, înlăturarea elementelor care nu sunt necesare este un prim pas esențial. Renunță la toate decorațiunile inutile, precum cele mici, dar numeroase, fotografii și tablouri, sau orice alte obiecte care simți că încarcă dormitorul și nu se potrivesc cu noul stil pe care dorești să-l abordezi.
Nu uita definiția minimalismului
Minimalismul nu înseamnă un dormitor rece și distant care nu exprimă nimic, ci simplificarea a tot ce te înconjoară. Din acest motiv, atunci când îți amenajezi dormitorul folosind acest stil, nu te duce într-o extremă în care să amenajezi o cameră care să fie mai mult goală. Păstrează elementele care îi oferă camerei viața și, mai ales, care vorbesc pentru tine, care sunt o reflecție a personalității tale, fără a aglomera dormitorul.
Alege așternuturi pentru pat în tonuri neutre
Așternuturile în tonuri neutre, precum o lenjerie de pat neagră, bej, gri pal sau alb reprezintă o modalitate perfectă pentru a obține sentimentul minimalist în dormitor. Folosind multe culori și mai ales nuanțe intense, nu te vei mai încadra în stilul minimalist.
Lasă lumina naturală să pătrundă în interior
Într-un dormitor minimalist lumina este un accesoriu esențial. Într-o încăpere cu piese puține de mobilier, lumina poate face o diferență semnificativă. Optează pentru perdele albe, aproape transparente sau le poți elimina complet. Asigură-te că permiți o cantitate suficientă de lumina să pătrundă în dormitor pentru a obține un aspect simplu, modern și minimalist.
Limitează-te la un singur tablou
Ideea că trebuie să acoperi fiecare parte goală a peretelui cu decorațiuni, tablouri sau fotografii, oferă camerei un aspect prea încărcat care nu se încadrează în stilul minimalist. Reține că nu doar patul este zonă de acces, ci și ce se află deasupra lui, astfel că limitează-te la un singur tablou pe care să-l pui în acest loc.
Alege obiecte cu dimensiuni potrivite
Alege obiecte de mobilier care să se integreze perfect ținând cont de dimensiunile pe care le ai. Păstrează aceeași proporție și pentru obiecte de decor sau lenjerii de pat 220×240, pe Cnchome.ro. Proporția este esențială într-un dormitor minimalist, astfel că este necesar să măsori toate elementele.
Chiar dacă nu ai un dormitor nou, reamenajarea este binevenită oricând. Tine cont de toate aceste sfaturi și oferă o altă imagine celei mai importante camere din casa ta.






