Evenimente

9 martie: Premiera piesei de teatru „Actrițele”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia

Sâmbătă, 9 martie, sunteți invitați la teatru. Începând cu ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia se va juca piesa „Actrițele”. Spectacolul le aduce împreună pe Florina Cercel, Carmen Tănase, Dana Dogaru şi Anca Dinicu.

Regizorul Cristian Ioan face câteva precizări pe marginea acestui spectacol prezentat în premieră: „Fiindcă întamplarea joacă foarte des un rol important în vieţile noastre, citind piesa „Actriţele” a autorului spaniol Josep Maria Benet i Jornet despre profesia atât de frumoasă, dar şi imponderabilă de slujitor al scenei, imediat m-am gândit la cele patru doamne pe care veţi avea plăcerea să le vedeţi în distribuţia spectacolului cu care mărturisesc că am avut o mare bucurie estetică descoperind împreună în timpul repetiţiilor resorturile şi motivaţiile fiecarui caracter în parte.

La finalul muncii noastre comune nu mi-a ramas decat să declar necondiţionat profunda mea admiraţie pentru talentul lor şi să confirm valabilitatea cuvintelor din titlul acestei scrieri făcută în grabă”.

Distribuţia spectacolului:

Gloria Marc – Florina Cercel
Assumpta Roca – Carmen Tănase
Maria Canihal – Dana Dogaru
Fata – Anca Dinicu

Regia – Cristian Ioan
Costume – Corina Grămoşteanu

Preţul unui bilet este 70 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button