Incendii la Vinţu de Jos şi Ighiu: Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor de la două case de locuit
Pompierii din Alba au fost chemaţi să intervină, vineri noaptea şi sâmbătă dimineaţa, pentru stingerea incendiilor izbucnite la două case de locuit din localităţi în apropiere de Alba Iulia. Primul a fost sesizat la Vinţu de Jos, în jurul orei 3.00, iar al doilea la Ighiu, în jurul orei 8.30.
În Vinţu de Jos, un imobil cu etaj de pe strada Florilor a fost cuprins de flăcări, iar la Ighiu, focul a făcut pagube în interiorul unei case din localitate.
UPDATE: Garda de intervenție Sebeș a intervenit vineri noaptea, la ora 02:47, în localitatea Vințu de Jos, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui N.A. Pompierii militari au acționat cu trei autospeciale complexe de intervenție și o ambulanță SMURD.
Ca urmare a acestui incendiu, au ars acoperișul casei de locuit confecționat din lemn și învelitoare din țiglă pe o suprafață de aproximativ 170 mp, izolația casei din polistiren pe o suprafață de circa 5 mp, mobilier, aparatură electrică și electrocasnică, o mașină de tuns iarba, o sobă, 5 geamuri termopan și instalația electrică. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric neizolat corespunzător.
Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit sâmbătă dimineața, la ora 08:15, în localitatea Ighiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Pompierii militari au acționat cu două autospeciale complexe de intervenție și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ighiu.
Ca urmare a acestui incendiu, au ars acoperișul casei de locuit confecționat din lemn și învelitoare din țiglă pe o suprafață de aproximativ 40 mp, dormitorul în proporție de 40% și camera de zi în totalitate. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric neizolat corespunzător.






