Evenimente

3 februarie: ”Gaițele”, una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane românești, ajunge la Alba Iulia

Una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane românești, “Gaițele” sau ”Cuibul de viespi” – cum se intitula la începutul anilor ’30, un text de mare forță dramatică care degajă o energie uriașă, se va juca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, duminică, 3 februarie, începând cu ora 19,00.

Un spectacol cu un enorm succes care s-a bucurat până acum de creația și palmaresul unor mari actori ai scenei și filmului românesc, un spectacol ce va putea fi văzut la Sala Reduta Brașov într-o admirabilă distribuție.

O satiră socială, cum însuși autorul ei o numea, “în care m-am străduit, cu adevăr și mânie, să demasc lumea putreda ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”.

Un spectacol pe care nu puteți și nu aveți voie să-l ratați, care nu poate să nu provoace râsul sau, cel puțin, de la care nu poți ieși fără a avea cel puțin zâmbete pe buze.

Cu o distribuție de excepție, ce îi reunește pe aceeași scenă pe actori precum Carmen Tănase, Carmen Ionescu, Sebastian Bălășoiu și mulți alții, piesa promite o seara plina de umor și voie bună, într-o ediție aniversară.

Distribuție

Aneta Duduleanu – Florina Cercel
Zoia – Carmen Tănase
Lena – Virginia Rogin
Fraulein – Carmen Ionescu
Colette Duduleanu – Ioana Farcaș
Wanda Serafim – Antonia Ionescu
Margareta Aldea – Ana Maria Carablais
Zamfira – Maria Nicola
Mircea Aldea – Mircea Silaghi
Georges Duduleanu – Liviu Cheloiu
Ianache Duduleanu – Sebastian Bălășoiu
Recuzită şi decor: Mc Ranin
Asistenţă regie: Cătălina Baciu
Mişcare scenică şi coregrafie: Mălina Andrei
Regie tehnică: Mircea Macarie | Light design: Adrian Dragomir, Oana Caibăr | Sonorizare: Cătălin Buzea

Prețul unui bilet este de 80 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button