Educație
Astăzi, 17 noiembrie, sărbătorim „Ziua Internațională a Studenților”
Cu ocazia acestei zile importante, Casa de Cultură a Studenților împreună cu Liga Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” organizează, în mediul online, un webinar despre educație, viață și identitate.
Data de 17 noiembrie a fost declarată oficial „Ziua Internațională a Studenților” în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor, pentru a comemora evenimentele din 1939 desfăşurate la Praga, în urma cărora 9 studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimiţi în lagăre de concentrare de către ocupanții naziști.
„Vă felicit cu ocazia Zilei Internaționale a Studenților și vă doresc să fiți mereu pozitivi, să nu pierdeți oportunități și să nu regretați alegerile făcute. Vă doresc succes în acest an universitar dificil! La mulți ani, dragi studenți!”,
transmite directorul Casei de Cultură a Studenților, Gheorghe Berghian.



