A început numărătoarea inversă până la „Zilele Municipiului Sebeş” 2017. Expoziții medievale, dansuri și concerte cu artiști consacrați, în perioada 18-20 august
În perioada 18-20 august, toţi locuitorii Sebeşului, precum şi oaspeţii urbei, sunt invitaţi să participe la „Zilele Municipiului Sebeş”, ediţia anului 2017 fiind găzduită în Parcul Arini. Joi, 17 august, începând cu ora 19.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, va avea loc un moment festiv de primire a delegațiilor oficiale din țară și din străinătate, moment care se dorește a fi, deopotrivă, o invitație deschisă spre comunitate, care ne va introduce în atmosfera de sărbătoare.
Mesajul evenimentului este “Trăieşte Sebeşul de astăzi!”. Un mesaj pozitiv, pentru o comunitate unită, care îşi dovedeşte apetitul pentru evenimente de calitate. Oraşul nostru are o poveste. O spun străzile din centrul istoric care te aştepţi să te conducă într-o călătorie în timp. O spun zidurile cetăţii medievale. O spun oamenii. Sufleul oraşului trăieşte prin oameni. Şi împreună scriem povestea Sebeşului. Sebeşul de astăzi trăieşte!
Am reunit bugetele alocate în mod tradiţional „Zilelor Oraşului” cu bugetul festivalului medieval, aflat în calendarul cultural, pentru a da contur unui eveniment cu un standard calitativ ridicat, găzduit de o locaţie nouă, generoasă ca spaţiu, potrivită pentru manifestări de agrement şi foarte îndrăgită de sebeşeni: Parcul Arini. Bugetul total alocat este de aproximativ 115.000 EURO.
Imaginea evenimentului va fi spectacolul „CAVALERII” susţinut de Asociaţia Culturală „Lupii Albi”, care are în distribuţie actori cunoscuţi: Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Bogdan Jianu, Antonia Ionescu, Dan Ionescu, Adrian Curpene. Publicul va avea ocazia să trăiască în timp real scene de luptă realizate de actori şi de cascadori profesionişti, să admire costumele, efectele speciale. Este un spectacol pentru toate vârstele, cu un scenariu adaptat pentru Sebeş.
Din oferta noastră muzicală fac parte artişti aflaţi în vârful clasamentelor: Carla’s Dreams, 3Sud-Est, Alina Eremia, Amna. Nico și Daniel Iordăchioaie vin cu șlagărele de altă dată. Pe lista invitaţilor am inclus, de asemenea, solişti şi trupe locale pop-rock. Dinu Iancu Sălăjanu, Ansamblul Doina Timișului, Adina Hada și Șoimii Carpaților sunt capete de afiş pentru spectacolul de folclor, din care nu vor lipsi nici interpreţii şi ansamblurile din zona Sebeşului.
Din punct de vedere tehnic, vom oferi publicului o scenotehnică cu elemente care depăşesc ceea ce s-a realizat până în acest an la Sebeş. Dimensiunile scenei vor fi de aproximativ 14/12/10 metri, cu efecte speciale, cu 2 ecrane led care vor acoperi cca 30 mp şi care vor reda imagini spectaculoase de pe scenă, din backstage şi din public. Regizorul va alege imagini din public, oamenii vor deveni vedete pentru câteva secunde, mesajul nostru fiind că acest eveniment le este dedicat, îi vrem parte din poveste, vrem ca Sebeşul să trăiască, să participe!
Ne bucurăm de parteneriatul ONG-urilor locale: GISAS, Astra, Fanfara din Petreşti, cluburile de dans din oraş, micuţii solişti de folclor din Grupul vocal „Felician Fărcaşiu”, seniorii din Grupul 60+, contribuţia fiecăruia fiind importantă şi valoroasă pentru comunitate. Mulţumim şi satelor învecinate care participă la tradiţională paradă a portului popular, precum şi tuturor artizanilor care se vor afla pe „Ulița meşteşugarilor”, o expoziție cu demonstrații lucrative şi cu obiecte autentice din lada de zestre a bunicii.
Atmosfera predominantă a evenimentului va fi cea cu tentă medievală: de la momentul deschiderii festive din seara zilei de joi (cu torţe, cavaleri şi domniţe, cu solii din oraşele înfrăţite, cu fachiri), la tabăra medievală care se va instala în Parcul Arini. Toate activităţile, cu precădere cele mediale, vor sugera ideea de călătorie în timp: expoziţii de arme şi armuri, expoziţie de vesminte de epocă, lecţii de folosire a armelor, demonstraţie de luptă (Cavalerii „Cetăţii Roşii” Sibiu), bucătărie medievală.
Un detaliu important pentru cetăţenii Municipiului Sebeş este că pe durata celor 3 zile, de vineri până duminică, vor avea la dispoziţie curse speciale de transport local, care le vor asigura în mod gratuit transferul spre zona Arini. Acestea vor acoperi localităţile aparţinătoare – Lancrăm, Petreşti, Răhău, astfel încât accesul publicului la eveniment să fie cât mai facil şi să evităm aglomerarea zonei cu maşini. Accesul auto în Parcul Arini va fi limitat, pentru siguranţa şi pentru confortul publicului.
Pentru mai multe informaţii despre program puteţi să consultaţi site-ul evenimentului www.zilelesebesului.ro
Programul Zilelor municipiului Sebeș:
JOI, 17 august 2017
Ora 19.00 – Grădina Muzeului Municipal Ioan Raica
Deschiderea oficială a Zilelor Municipiului Sebeș
Atmosferă medievală cu prezentarea soliilor din orașele înfrățite
VINERI, 18 august 2017
Ora 10.00 – Piața Primăriei, centrul municipiului
”Ulița meșeșugarilor„. Expoziție de meșteșuguri tradiționale, demonstrații, târg de produse tradiționale
Moment artistic. Partener – Asociația GISAS
Ora 11.00 – Muzeul Municipal „Ioan Raica„
”Sebeșul în imagini de epocă” – expoziție temporară de fotografii vechi
”Adevăr și legendă despre blazonul Municipiului Sebeș – leul ca simbol harldic”, tur ghidat al muzeului
Ora 12.00 – Centrul Cultural „Lucian Blaga” – expoziție de artă plastică, vernisaj
Ora 16.00 – în Parcul Arini: Animație pentru copii cu personaje medievale – Trupa Skepsis
Dansuri și muzică medievală
Bucătărie medievală
Ora 17.00 – scenă Parcul Arini
Concerte ale artiștilor și trupelor pop rock locale: Giulia Medrea, Denisa Moga, Our Band, Green Line, Nexxt Band
Momente artistice de dans sportiv și modern cu Fantasy Dance (coregraf Ema Șalapi) și Clubul Samara (coregraf Elena Damian)
Ora 19.00 – scenă Parcul Arini
Animație: MC Kotto
Concerte: AMNA, Alina Eremia, 3 SUDEST
SÂMBĂTĂ, 19 august
Ora 10.00 – Piața Primăriei, centrul municipiului
”Ulița meșteșugarilor”. Expoziție de meșteșuguri tradiționale, demonstrații, târg de produse tradiționale
Ora 10.00 – la Casa Memorială „Lucian Blaga” Sebeș – Cafenea literară, lansare de carte
Ora 13:00 – Parcul Arini
Animaţie pentru copii asigurată de Teatrul de Păpuşi „Peter Pan” Câmpina
Teatru medieval – Trupa Skepsis
Bucătărie medievală
Ora 19:00 – Scenă. Parcul Arini
Concert de muzică uşoară: Gino, Nico şi Daniel Iordăchioaie
Animaţie DJ JONNESSEY şi McANER
Concert Carla’s Dreams
Foc de artificii
DUMINICĂ 20 AUGUST 2017
Ora 10:00 – Piaţa Primăriei, centrul municipiului
„Uliţa meşteşugarilor”
Expoziţie de meşteşuguri tradiţionale, demnostraţii, târg de produse tradiţionale
Partener: Asociaţia GISAS
Ora 13:00 – Parcul Arini
Muzică medievală – Cimpoierii din Transilvania
Expoziţii de arme şi armuri, expoziţie de veşminte de epocă, lecţii de folosire a armelor
Demonstraţie de luptă: „Cavalerii Cetăţii Roşii” Sibiu
Bucătărie medievală
Ora 16:00 – Parcul Arini
Parada portului popular şi a personajelor medievale
Ora 17:00 – Scenă. Parcul Arini
Spectacol de folclor. Artişti şi ansambluri din zona Sebeşului: Denisa Bărbat, Alin Secăşan, Giorgiana Petrescu, Denisa Suciu, Ioana Breda Morar, Grupul vocal „Felicia Fărcaşiu”, acompaniază grupul instrumental condus de Alexandru Pal
Ora 19:00 – Concerte folclor: Ansamblul „Doina Timişului”, Adina Hada şi Şoimii Carpaţilor, Dinu Iancu Sălăjanu
Prezentatori: Andreea Bogdan şi Dan Lungu
Ora 21:00 – „Lupii medievali”, spectacol medieval: „Cavalerii”. Actori: Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Bogdan Jianu, Antonia Ionescu, Dan Ionescu, Adrian Curpene.
Ora 23:00 – Show de lasere
Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.
Parteneri media: Ziarul Unirea, Urbea Mea, ProAlba, SebesInfo, Ziarul Sebeşanul, Radio Orion, Radio Unirea, KISS FM, Alba Carolina TV, Radio Reîntregirea, Agenţia de Publicitate artON Media.






