Accident la Alba Iulia: Patru mașini au fost avariate din cauza unui șofer băut
Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident marţi, în Piaţa Ion I.C. Brătianu din oraș, în urma căruia patru maşini au fost avariate. Acesta se afla sub influenţa alcoolului.
Bărbatul s-a prezentat la Poliţie pentru soluţionarea accidentului, iar oamenii legii au constatat că avea 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a vrut să scoată maşina, un autoturism Volkswagen, cu spatele dintr-o parcare din zona Ion. I.C. Brătianu şi nu ar observat un Smart care circula pe stradă şi al cărui şofer, încercând să evite impactul, a lovit alte două maşini.
Potrivit IPJ Alba, marţi, 8 martie, la ora 13.56, la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia s-a prezentat M.C.O., de 53 de ani, din Alba Iulia, pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Olteniei din Alba Iulia.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că M.C.O. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de mers înapoi şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar.
În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, pentru M.C.O. a rezultat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de şoferul vinovat de producerea accidentului, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.







