Social

Accident rutier la Valea Dobrii: Bărbat din Alba Iulia, transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Târgu Mureș

IancuAndrei -SMURD ALBA43Un șofer de 51 de ani din Alba Iulia a fost rănit grav în urma unui accident rutier care s-a produs joi dimineaţa, în jurul orei 10.17, pe DN75, în Munţii Apuseni, pe raza localităţii Valea Dobrii. Acesta a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Târgu Mureş.

Potrivit IPJ Alba, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, pe DN75, între Lupşa şi Bistra, la Valea Dobrii, B.V.G. în vârstă de 51 de ani din Alba Iulia, a pierdut controlul volanului într-o curbă, a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autobuz condus regulamentar de un bărbat din Bistriţa.

În urma impactului, şoferul autoturismului Renault a suferit leziuni grave şi a fost transportat de un echipaj al Ambulanţei Câmpeni la spitalul din oraş. De acolo, acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu-Mureş.

Celălalt şofer a fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influenţa alcoolului, în momentul accidentului.

UPDATE: La data de 05.05.2016, în jurul orei 10,17, pe DN 75, pe raza localităţii Valea Dobrii, B.V.G., de 51 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune laterală cu un autobuz ce era condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Bistriţa.

În urma accidentului, şoferul autoturismului a suferit multiple leziuni şi a fost transportat la spitalul din Cîmpeni de unde a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Târgu Mureş.

Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:

 

  • Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare;
  • Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.
  • Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
  • Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
  • Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button