ADR Centru și Regiunea Centru vor dezvolta cooperarea cu Landul Brandenburg în domeniul social și sportiv
La invitația Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru și a Primăriei Municipiului Alba Iulia, prin Clubul Sportiv Municipal ”UNIREA”, o delegație a Asociațiilor Sportive ale tinerilor din landul german Brandenburg (Brandenburgische SportJugend) a vizitat recent județul Alba, pentru a stabili contacte în vederea organizării unor întâlniri și competiții comune între tinerii din cele două regiuni europene.
Delegația Brandenburgische SportJugend (BSJ) a ajuns pentru prima dată în Regiunea Centru, ca urmare a contactelor stabilite de ADR Centru în cadrul Conferinței Internaționale organizate la Cancelaria de Stat a Landului din Potsdam, în luna aprilie a acestui an, cu ocazia celebrării a două decenii de când a debutat această cooperare bilaterală. Ulterior acestei conferințe, Biroul regional Enterprise Europe Network a stabilit legătura dintre CSM ”Unirea” din Alba Iulia și BSJ, în cadrul mai larg al cooperării bilaterale româno-germane, coordonate de ADR Centru.
Această cooperare a fost reiterată prin Acordul de Parteneriat bilateral, semnat în iunie 2017, și a fost întărită în vara acestui an, după vizita efectuată în Regiunea Centru de o delegație condusă de doamna Katrin Lange, Ministru de Finanțe și Afaceri Europene din Landul Brandenburg. În conformitate cu aspectele stabilite de ADR Centru și guvernanții landului german, activitatea de parteneriat bilateral include o importantă dimesiune socială, pe lângă contactele politice și cooperarea economică și instituțională. În acest cadru se desfășoară activități de formare profesională, colaborări în domeniul societății civile, dezvoltare a parteneriatelor școlare și a parteneriatelor între orașe, inclusiv prin activități pentru tineri.
Anul 2023 a reprezentat încununarea a două decenii de parteneriat, care a debutat în anul 2002, prin colaborarea în cadrul proiectelor de Twinning și Twinning-Light pentru dezvoltarea capacității instituționale a ADR Centru. Evenimentul care a marcat această aniversare s-a desfășurat la Potsdam și în luna iunie noi am primit vizita doamnei Ministru Katrin Lange, care a fost impresionată de realizările din Regiunea Centru, în ultimii ani. Ulterior, în luna iulie, am organizat – împreună cu Reprezentanța Parteneriatului bilateral – interpretarea SIMFONIEI PĂCII, cu mai mult de 100 tineri muzicieni din județele Alba și Sibiu, din Landul Brandenburg, precum și din Polonia și Țările Baltice. Acest eveniment s-a bucurat de o audiență de aproape 1.000 de persoane, tânăra generație având posibilitatea de a atrage atenția lumii asupra pericolelor războiului. ADR Centru va sprijini activitățile tinerilor din Regiunea Centru și din Landul Brandenburg, pentru a îmbunătăți comunicarea între cele două regiuni europene, deoarece prin această cooperare nu avem decât de câștigat, atât unii, cât și ceilalți.
Simion Crețu, director general ADR Centru
Informații de background
Parteneriatul dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg a fost demarat în anul 2002, fiind consolidat de-a lungul timpului prin dezvoltarea unor proiecte comune, vizite oficiale ale factorilor de decizie politică și delegații ale oamenilor de afaceri. Cancelaria de Stat a Landului a susținut activ eforturile de dezvoltare din Regiunea Centru și a impulsionat constant activitățile și proiectele comune derulate în regiunea noastră.
Brandenburgische SportJugend (BSJ) este o organizație de tineret cu peste 360.000 de membri, toți cu vârsta sub 27 de ani (în special copii și adolescenți), organizați în peste 2.500 cluburi sportive. BSJ este recunoscută ca susținător al tinerilor din cluburile și asociațiile sportive germane și acționează ca un reprezentant al intereselor acestora, căutând să ofere fiecărui tânăr posibilitatea de a identifica sportul potrivit prin care să aibă o oportunitate plăcută de a-și petrece timpul liber. Acest aspect este în concordanță cu activitățile desfășurate de ADR Centru prin proiectul Europe Direct, care permite organizarea în Regiunea Centru a Crosului Europei și a unor competiții școlare tip ”Friendship Challenge”.
În Germania, BSJ cooperează, ca și ADR Centru, cu organizații pentru tineret, oferind asistență în domeniul politicilor publice destinate tinerei generații. Organizația este implicată în numeroase proiecte în domeniul sportului, muncii și activităților sociale pentru tineret. Proiectele acesteia abordează: integrarea prin sport, prevenirea criminalității, fotbalul stradal, proiecte de jocuri stradale, tabere pentru tineri și educație prin sport.
BSJ cooperează cu organizații similare din Franța, Polonia și chiar Japonia, urmând ca, din acest an să demareze cooperarea cu Regiunea Centru, concret cu CSM ”Unirea” Alba Iulia, pentru organizarea de schimburi de experiență, seminare, conferințe și competiții internaționale pentru tineri.