ASTĂZI: Credincioșii sărbătoresc Buna vestire. Tradiții și obiceiuri
Anual, la data de 25 martie, credincioșii sărbătoresc Buna vestire sau Blagoveștenia, cum este cunoscută din trecut. În această zi, cei care țin Marele Post al Paștelui au dezlegare la pește.
În data de 15 martie Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoarea Bunei Vestiri întâmpină şi sosirea rândunelelor, dar și primul cântat al cucului, zi numită în calendar Ziua Cucului.
Buna vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care începe să curgă perioada de 9 luni, până la Crăciun, cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus.
Fecioara din Nazaret, crescută în Templu până la 15 ani și apoi dată în tutela dreptului Iosif (căci părinții ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu și a primit înștiințare prin Arhanghelul Gavriil (sărbătorit pe 26 martie): “Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată esși tu între femei… Și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca 1, 28-32).
Obiceiuri de Blagoveștenie
În „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, Avram Cristea povestește că în unele aşezări din Apuseni gospodarii stropesc cu ţuică la rădăcina pomilor şi cu vin la rădăcina viţei de vie, ca să aibă rod bogat în acel an. De asemenea, tot în Alba, mai era obiceiul ca în zorii zilei să se afume cu „pozdări” de cânepă şi cu tămâie pomii din livezi, pentru a alunga bolile şi dăunătorii.
De Buna Vestire se poate ara, dar nu şi semăna, căci păsările vor mânca boabele ce urmează să ajungă sub brazdă. De Blagoveştenie sosesc rândunele şi cucul începe să cânte. Cucul cântă mereu până la Sânziene sau Sânpetru, când se spune că mănâncă orz sau boabe de cireşe şi se îneacă. Nemaiputând cânta, se transformă în uliu şi aşa rămâne până anul viitor, când îşi recapătă glasul de Blagoveştenie. În unele sate, de Buna Vestire, se face un foc în curte, în faţa uşii, şi lângă el sunt puse pâine, sare şi o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă. Pâinea şi sarea sunt apoi date de pomană.
Gospodinele nu păstrează ouăle făcute în ziua de Buna Vestire, căci, dacă le vor pune sub cloşcă, nu vor ieşi pui sănătoşi. Bărbaţii nu se ceartă cu nevestele, că altfel se vor sfădi tot anul.
Cum a fost vestită Naşterea lui Iisus Hristos?
Îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-o Cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: „Bucură-te, tu, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”. Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai primit îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei spune Iisus. El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt. Maria a zis îngerului: „Cum va fi aceasta, devreme ce eu nu ştiu de bărbat?”
„Duhul Sfânt se va pogori peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. (Evanghelia după Luca 1, 26-36).






