Social

Bărbat din Alba Iulia, dat în urmărire națională, a ajuns în mâinile polițiștilor

arestUn bărbat în vârstă de 39 de ani care a fost dat în urmărire naţională din aprilie, pentru tâlhărie, a ajuns în mâinile poliţiştilor. Acesta a intrat într-o casă din Alba Iulia, de unde intenţiona să fure bunuri, dar a fost surprins de proprietari, aşa că i-a îmbrâncit, ca să poată scăpa.

Potrivit IPJ Alba poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au pus în executare mandatul de arestare preventivă, emis la data de 22 aprilie 2016 de către Judecătoria Alba Iulia faţă de C.C.V., de 39 de ani, din Alba Iulia.

Acesta era dat în urmărire la nivel naţional, pentru comiterea în luna aprilie 2016 a unei infracțiuni de tâlhărie asupra unui cetățean din municipiul Alba Iulia şi este cercetat şi în alte dosare penale, privind infracțiuni de furt calificat.

La data de 23 iunie, bărbatul a fost depistat şi reţinut de către poliţiştii din Zlatna, pe raza acestui oraş şi ulterior predat unei escorte din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.

C.C.V. a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button