Social

Dosare penale pentru trei bărbați din Arad și Dâmbovița: Au furat dintr-un magazin din Alba Iulia

furtTrei bărbaţi din judeţele Arad şi Dâmboviţa s-au ales cu dosare penale la Alba Iulia, după ce au furat expresoare de cafea dintr-un magazin.

Potrivit IPJ Alba, joi, 23 iunie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia i-au identificat pe trei bărbaţi, de 50, 42 şi 33 de ani, din judeţele Arad şi Dâmbovița, ca persoane bănuite de comiterea unui furt prin care au cauzat un prejudiciu în valoare de 1.819 lei.

În 2 februarie 2016, în jurul orei 16.00, au profitat de neatenţia angajaţilor unui magazin din Alba Iulia şi au sustras două expresoare de cafea.

Prejudiciul a fost recuperat integral şi predat reprezentanţilor magazinului.

Faţă de cei 3 bărbaţi, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button