Evenimente

Bătălia ideilor de povești năstrușnice

Concurs pe clase cu idei pentru povești de citit pe sub bancă și super întâlnire cu autorul Alex Moldovan

18 mai 2024, ora 11:00 Caponiera din Cetatea Alba Carolina Alba Iulia 

Poveștile pentru copii sunt o lume întreagă ce așteaptă să fie descoperită cu fiecare carte citită în plus! Iar dacă atunci când copiii sunt mici lectura are loc în compania părinților, pe măsură ce copiii cresc înclinația acestora către lectură depinde mult de libertatea de a-și alege singuri titlurile și autorii preferați. Iar plăcerea citirii vine din texte hazlii, cu limbaj și întâmplări specifice lor și etapei de dezvoltare.

Astfel, pentru copiii care cresc și citesc independent, cărțile scriitorului Alex Moldovan sunt startul perfect pentru viitori cititori serioși. În acest context, Clubul de carte Cu copiii la povești vă invită sâmbătă, 18 mai de la ora 11:00 la Caponiera din Cetatea Alba Carolina la o super întâlnire cu scriitorul Alex Moldovan!

El va fi prezent la Alba Iulia pentru a juriza concursul Bătălia ideilor de povești năstrușnice, dar și pentru o super sesiune de întrebări și răspunsuri despre cărți și despre lume, autografe și subiecte de povestit pe sub bancă!

8 clase de copii creativi, elevi ai claselor III-VII din județul Alba alături de cadrele didactice care îi pregătesc, s-au înscris în concurs și au elaborat fiecare câte un set de idei originale de povești, adevărate sau inspirate din realitatea clasei lor, numai bune de cuprins într-o carte cu povești năstrușnice, iar sâmbătă la Caponiera din Cetate ne strângem în gașcă mare (veniți și voi, da?!) să-i susținem și, mai ales, să-l cunoaștem pe Alex Moldovan!

Participarea e gratuită și nu e nevoie de înscriere prealabilă. Așa că, ne vedem sâmbătă cu chef de povești și voie bună! Dați de veste tuturor fanilor Olguței! O astfel de întâlnire față în față e de neratat!

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button