Ştiri Urbane

„Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“: proiectul care va aduce zeci de artiști români și străini în Cetatea Alba Iulia, în 2023

ASOCIAȚIA GRUPUL SKEPSIS, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și organizația DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST (Norvegia), derulează proiectul Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul este o inițiativă originală, creativă și aduce sub aceeași umbrelă artiști români și străini, transformând Cetatea Alba Iulia într-o mare scenă culturală în aer liber.

Acțiunile principale ale proiectului se concretizează în pregătirea, organizarea și derularea unor ateliere artistice interactive, care vor sta la temelia proiectării, organizării și derulării unor spectacole stradale de teatru, muzică și artă plastică.

Pentru interacțiunea cu publicul larg, va fi organizat și un atelier stradal, de arte combinate (teatru, muzică și arte plastice).

Partenerul din Norvegia, DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST, va organiza atelierul de teatru non-verbal, care va sta la baza proiectării spectacolelor de teatru. Unul dintre ele va fi proiectat și pus înscenă tot de DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST.

Publicul din Alba Iulia, dar și turiștii, vor avea acces gratuit la 14 activități de artă contemporană (spectacole, expoziții, ateliere): 4 spectacole de teatru;  5 spectacole de teatru prezentate sub forma unei microstagiuni teatrale; 2 spectacole de tip concert stradal; o expoziție internațională; o  expoziție națională cu caracter interetnic; 1 atelier interactiv de arte combinate.

Calendarul evenimentelor va fi anunțat din timp, pe canalele sociale ale ASOCIAȚIEI GRUPUL SKEPSIS, respectiv ale Primăriei municipiului Alba Iulia.

Valoarea totală a proiectului: 914.550,88 lei (100% nerambursabilă), 185.925,89  Euro. Valoarea finanțării nerambursabile 85% Grant SEE: 777.368,25 lei și 15% bugetul național: 137.182,63 lei.

Perioada derulării proiectului: 01 decembrie 2022- 30 noiembrie 2023.

Persoane de contact:

Viorel Mihai Cioflică /Manager de proiect, e-mail: teatruskepsis@yahoo.com

Ioana Maria Cioloca / Expert comunicare, e-mail: ioana.cioloca@yahoo.ro

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

NEETs pentru viitor

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button