Clubul Bamboo din Bucureşti, mistuit de flăcări. Zeci de persoane au ajuns la spital
Zeci de persoane au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4.00, în urma unui incendiu violent produs la Clubul Bamboo, din Bucureşti. În urma incendiului, clubul s-a prăbuşit. Autorităţile au activat codul roşu de intervenţie.
Raed Arafat a declarat că, potrivit unui bilanţ oficial, 38 de persoane au fost transportate la spitalele din Capitală. În prezent, doar 10 se mai află internate. Acestea au suferit intoxicaţii cu fum sau hipotermii. La faţa locului a fost amplasat un spital mobil.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar penal pentru distrugere.
„Toate dotările privind evacuarea au fost funcţionale. Clubul deţine toate documentele necesare”, a declarat avocatul clubului.
Administratorul clubului Bamboo a ajuns, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, la Secţia 7 de Poliţie pentru a fi audiat însă bărbatului i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că aproximativ 40 de persoane au ajuns la spitale în urma incendiului, o singură persoană fiind grav rănită. O victimă se află intubată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, fiind intoxicată cu monoxid de carbon.
„Situația este sub control, clădirea este prăbușită, într-adevăr, dar mai sunt focare, colegii se luptă contra lor și incendiul putem să zicem că este controlat. Echipele medicale de intervenție – o mare parte le-am trimis înapoi la stații, din serviciul de ambulanță și SMURD au rămas câteva echipaje aici numai pentru sprijin. Și colegii de la pompieri vor începe să reducă numărul echipajelor care sunt la fața locului”, a afirmat Arafat, într-o declarație de presă susținută în jurul orei 7:00.
Un martor a declarat că în club se fuma, deşi era interzis.
Toţi pompierii din Bucureşti s-au aflat la faţa locului.
Sute de oameni erau în club, în momentul izbucnirii incendiului. Potrivit martorilor, o persoană a sărit de la etaj pentru a se salva din flăcări.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital. De asemenea, oricine deține informații relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului pot suna la numărul respectiv de telefon.
Incendiul s-a produs la un an şi două luni după tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căreia au murit 64 de tineri, iar legislaţia a fost schimbată.
sursă: realitatea.net






