Cod Portocaliu de ploi abundente și furtuni în zona de sud a județului Alba, până marţi dimineaţa
Meteorologii au emis Cod Portocaliu de ploi abundente și instabilitate atmosferică până marți, la ora 10:00. Intervalul menționat vizează sudul și centrul țării, inclusiv județul Alba.
De luni, 3 iulie, ora 10.00 până marți, 4 iulie, ora 10.00 vor fi averse ce vor avea și caracter torențial. Pe parcursul zilei de luni (3 iulie), mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și local în Transilvania și Moldova, iar noaptea, cu precădere în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul Moldovei. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, în județele Gorj, Valcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Călărași, în municipiul București și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov se vor înregistra cantități de apă de 50 – 70 l/mp și pe arii restrânse peste 80 – 90 l/mp, îndeosebi în județele Teleorman, Giurgiu, Olt, Argeș și Vâlcea.
Avertizarea Cod Galben este valabilă în Dobrogea, local în Moldova, Transilvania, sudul Banatului, vestul Olteniei și nord-estul Munteniei, unde se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă de 25 – 50 l/mp.
sursa: meteoromania.ro







