Comisia Județeană a Arbitrilor Alba organizează un nou curs de formare a Arbitrilor
Comisia Județeană a Arbitrilor Alba organizează un nou curs de formare a Arbitrilor.
Cursurile sunt GRATUITE și sunt dedicate tuturor persoanelor care doresc să ia contact cu acest hobby, indiferent că ești parte activă în fenomen (jucător de fotbal), sau doar iubitor de acest sport.
„Îndrumăm membri afiliați AJF Alba să aibă o deschidere mai mare spre activitatea noastră și să încurajeze la rândul lor practicarea acestui hobby. Avantajele sunt numeroase. Plecând de la practicarea unui sport, care înseamnă sănătate, până la cele de socializare, chiar și financiare.”, transmit reprezentanții AJF Alba.
Cursurile se vor desfășura la sediul AJF Alba (situat în Alba Iulia, în incinta Stadionului Cetate – tribuna oficială) în fiecare zi de miercuri ora 16:00, începând cu data de 5 februarie 2020.
Informații la numerele de telefon de pe afiș.
Așadar, indiferent dacă ești fată sau băiat și ai vârsta minimă de 14 ani, poți să îți încerci șansa.






