Evenimente

Concert aniversar al Corului de copii „Theotokos” – îndrăgitul cor de copii din Alba Iulia aniversează 35 de an de activitate

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba în colaborarea cu Primăria Municipiului Alba Iulia organizează, marți, 29 noiembrie 2022, un concert extraordinar, care marchează aniversarea a 35 de ani de la înființarea Corului de copii „Theotokos” din Alba Iulia, dirijat și coordonat de părintele Călin Bulac. Evenimentul se desfășoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și va începe la ora 18:00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Corul de copii „Theotokos” din Alba Iulia s-a înființat în 15 noiembrie 1987, în prima zi din Postul Nașterii Domnului. Numele corului provine din limba greacă și înseamnă „Născătoare de Dumnezeu”. Inițiativa înființării corului aparține Înalt Prea Sfințitului Părinte Andrei, în acea vreme preot paroh al Bisericii Ortodoxe „Maieri I” din Alba Iulia. Tot de atunci, dirijorul corului este părintele Nicolae-Călin Bulac.

La început, corul reunea 24 de copii, iar numărul acestora a ajuns în prezent la peste o sută de elevi ai mai multor școli și licee din Alba Iulia. Repertoriul corului cuprinde piese religioase specifice atât credinței ortodoxe, cât și altor culte creștine, melodii din repertoriul coral clasic și folcloric.

Cu toate că timp de doi ani, activitatea s-a desfășurat sub regimul ateu-comunist, corul a avut şi atunci o bogată misiune, fiind cunoscut în bisericile din oraș şi din ţară. Revoluția din decembrie 1989 a deschis corului noi posibilități de afirmare, iar acesta a reușit să se implice nu numai în plan religios, dar și în viața cultural-artistică a orașului Alba Iulia, fiind o prezenţă obişnuită şi mult apreciată în cadrul manifestărilor de tot felul.

Una dintre frumoasele împliniri este şi realizarea a peste 25 de turnee peste hotarele României, în cadrul cărora copiii din „Theotokos” au purtat mesajul Sfânt al credinței strămoșești şi al înțelegerii dintre oameni.

La rândul lor, ei au fost şi gazde ale unor grupuri de copii şi tineri din Franţa, Ungaria, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii. Succesul acestor turnee se oglindește și în distincțiile şi diplomele obținute, precum şi în articolele apărute în presă. În timpul turneelor au fost contactate instituții şi asociații caritabile, care mai apoi s-au implicat în sprijinirea caselor de copii din județul Alba.

Printre succesele corului se numără şi emisiunile de radio şi TV la care a participat, o emisiune transmisă prin reţeaua Eurovision, precum şi cele trei CD-uri realizate. Totodată, corul „Theotokos” a tipărit și o carte de povestiri religioase pentru copii.

Un moment cu totul deosebit al activității de până acum a avut loc în luna mai din anul 1999, când corul a primit invitația de a participa la festivitățile prilejuite de vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Copiii au oferit un concert la Palatul Patriarhal, având bucuria de a putea conversa cu Sfântul Părinte.

Pentru activitatea corului, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, i-a conferit dirijorului corului, părintelui Nicolae Călin Bulac, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.

NEETs pentru viitor

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button