Evenimente

Conferința internațională a Facultății de Științe Economice, ICMEA 2022

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia împreună cu Institutul de Studii Financiare organizează, în perioada 19-20 mai 2022, cea de-a XIV-a ediţie a manifestării științifice internaționale International Conference on Management, Economics and Accounting – ICMEA 2022.

La eveniment sunt așteptate să participe peste 150 de persoane, cadre didactice, cercetători şi doctoranzi din cadrul unor universități şi institute de cercetare de prestigiu din România (Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj Napoca,Institutul de Economie Naţională al Academiei Române, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe Tehnologice „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș, Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea,  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea din Petroșani,Universitatea Artifex din București, Universitatea Hyperion din București ş.a.), dar şi din străinătate (Academia de Științe Economice a Moldovei, Stanisław Staszic State University of Applied Sciences in Piła din Polonia, Eötvös József College, Institute of Business Sciences din Ungaria, University of Veliko Tarnovo din Bulgaria ș.a.).

Lucrările conferinței se vor desfășura pe cinci secţiuni: Contabilitate, audit şi guvernanţă corporativă (2 secțiuni); Finanţe şi analiză financiară; Marketing, Turism și Strategie; Colocviul doctoral, iar accesul la acestea se va realiza fie cu prezență fizică, fie prin intermediul link-urilor din program.

Conducerea Facultății de Științe Economice și întregul comitet de organizare al manifestării științifice apreciază, și de această dată, sprijinul primit din partea partenerilor în organizarea evenimentului, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară și Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Academiei Române prin Institutul de Economie Națională, Primăriei Alba Iulia, Primăriei Comunei Ciugud, Primăriei Sebeș, Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), Institutul de Prognoză Economică, Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității Stanisław Staszic University of Applied Sciences din Piła, Polonia, Consiliului Județean Alba, precum şi sponsorilor SC Elit SRL, SC Atlas Express & Logistic SRL, SC Alpin 57 Lux SRL, SC ElectroMax SRL, SC Domeniile Boieru SRL, SC Agra’s SA, BRD Group Societe Generale și SC Transeuro SRL.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 19 mai 2022, începând cu ora 10.30, în Amfiteatrul A9 al Universității.

Mai multe detalii cu privire la program și la datele de conectare, se pot obține accesând pagina evenimentului:http://dime.uab.ro/sites/icmea2020/.

Redacția UrbeaMea

contact@urbeamea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vă recomandăm și

Back to top button