Cultură

Cursanţii claselor de meşteşuguri populare din Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba, premiaţi la un concurs din Vrancea

augustin benaCursanţii claselor de meşteşuguri populare de la Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba au participat la începutul lunii decembrie, la concursul de meşteşuguri populare ,,Pavel Terţiu”, din localitatea Focşani, judeţul Vrancea. Efortul lor şi frumuseţea obiectelor realizate şi prezentate la expoziţia-concurs au fost recompensate cu premii la toate cele patru secţiuni.

Premiile obţinute de micii meşteşugari au fost următoarele:

– menţiune pt linguri încrustate: Andrei Costea – cursant al clasei de crestături în lemn din Horea, îndrumător meşterul popular Lucian Costea

– premiul al II-lea pentru butoiaş şi premiul al III-lea pentru doniţă: Marin Jurca – cursant al clasei de dogărie din Avram iancu, îndrumător meşterul popular Nicolae Beleiu

– premiul al II-lea pentru tulnic şi menţiune pentru fluier: Vasile Mocan – cursant al clasei de instrumente tradiţionale din Arieşeni, îndrumător meşterul popular Traian Mocan

– menţiune pentru scoarţă ţesută şi menţiune pentru ştergar ţesut: Andreea Maria Hada – cursantă a clasei de ţesături din Bucerdea Vinoasă, instructor meştera populară Ileana Măhăra

Lucrările celor patru cursanţi au fost apreciate de către un juriu de specialitate şi vor rămâne expuse la galeriile de artă din Focşani până la sfârşitul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button