Debut cu dreptul pentru Mihnea Costachi la Campionatele Mondiale de juniori la șah din Rusia
Mihnea Costachi a debutat cu dreptul la Campionatele Mondiale de juniori la șah, câștigând joi în prima rundă împotriva francezului Fahim Mohammad în 30 de mutări. Juniorul albaiulian evoluează la categoria juniori sub 16 ani a competiției găzduită de Khanty Mansiysk, oraș situat în partea asiatică a Rusiei.
Campionatele Mondiale de juniori la șah pentru juniori sub 14, 16 si 18 ani se desfășoară pe parcursul a 11 runde în sistem elvețian și se vor încheia în 3 octombrie. La startul celei mai importante competiții juvenile mondiale se află peste 400 de sportivi din 61 de țări.
Mihnea Costachi are în palmares o medalie de bronz la Campionatele Mondiale de juniori sub 14 ani din Africa de Sud în 2014, singura obținută de un junior român la mondiale după anul 2007 când Cristian Chirilă câștiga titlul mondial de juniori sub 16 ani la Kemer (Turcia), precum și mai multe clasări în zona locurilor 10 – 20 la alte ediții ale competiției. Având un coeficient rating 2420, la această ediție a mondialelor de juniori Mihnea Costachi este cotat ca favoritul numărul 13 al categoriei juniori sub 16 ani, la care sunt înscriși 88 de juniori. Principalii favoriți sunt iranienii Parham Maghsoodloo (rating 2566) și Amin Tabatabei (rating 2493) și armeanul Haik Martirosyan (rating 2470), însă grupa sa de vârstă se anunță a fi una nu doar foarte puternică, dar și foarte echilibrată, 17 jucători având coeficient rating internațional peste 2400.
Victoria din prima rundă, chiar dacă așteptată, este foarte importantă pentru Mihnea Costachi, care la europenele de juniori desfășurate în luna august la Praga a pornit cu o înfrângere în runda inaugurală, nereușind apoi să ajungă să joace la potențialul său maxim până la finalul turneului. Urmează acum încă o partidă în care juniorul albaiulian va porni din postura de favorit și care îi poate deschide lui Mihnea calea spre confruntările directe cu cei mai bine cotați jucători ai turneului.





