Social

Din luna august, Meteşul are o nouă firmă de salubritate

Locuitorii comunei Metes, vor benefica de servicii de ridicare a gunoiului menajer, de la o alta firma, incepand cu luna august! Primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruţa, a semnat recent, contractul cu noua firma.

Luna august, va aduce schimbări în privinţa serviciului de salubritate de pe raza comunei Meteş. Firma va încasa taxa de 7 lei pe lună/persoană, precizăm că a rămas la acelaşi nivel ca şi până acum, colectarea gunoiul se face o dată pe săptămână, iar contractele de salubritate se vor încheia direct cu beneficiarii.

“Ce pot să spun este, că de doi ani de zile, mă zbat să aduc la normalitatea firească contractele şi situaţiile moştenite de la vechea administraţie, în comuna Meteş. Ştiţi, este o vorbă “încurcate sunt căile Domnului”, primăriei Meteş i s-a potrivit mănuşă, cam toate le-am găsit aşa…În fine, ce vreau să vă spun, este că încet şi cu răbdare vom reuşi, să le aducem la liman şi să evoluăm aşa cum este normal şi ne dorim cu toţii. Firma nouă de salubritate, cu care am încheiat contractul, va ridica gunoiul o dată pe săptămână, comparativ cu vechiul contract când se ridica de doua ori pe lună, iar tariful, am reuşit să îl păstrez la acelaşi nivel, adică 7 lei/persoană/lună, iar contractele vor fi încheiate de firma direct cu beneficiarii.”, a declarat primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Îți recomandăm și
Close
Back to top button