Ştiri Urbane

Doi adolescenți, în vârstă de 17 și respectiv 13 ani au murit înecați în râul Mureș, pe raza comunei Vințu de Jos

Doi adolescenți, un băiat în vârstă de 17 ani și o fată de 13 ani au murit luni după-amiaza, înecați. Aceștia au fost la scăldat în râul Mureș, pe raza comunei Vințu de Jos. Băiatul  a fost  găsit și adus la mal, însă, din nefericire, toate eforturile medicilor, care l-au resuscitat timp de peste 40 de minute, au fost zadarnice,pentru viața tânărului nu s-a mai putut face nimic.

Potrivit ISU Alba, în jurul orei 20.15, a fost adus la mal și corpul fetiței de 13 ani. Echipajele de intervenție au efectuat manevre de resuscitare și în cazul acesteia, însă din păcate fără niciun rezultat.

”Dispariţia celor doi copii în apele râului Mureș au fost semnalată printr-un apel la 112. Din informaţiile noastre, copiii s-ar fi aflat la scăldat, ar fi mers să intre în apă şi nu au mai fost văzuţi. În acest moment pompierii îi caută pe cei dispăruţi cu o barcă pneumatică”, au precizat reprezentanții ISU Alba. În acțiunea de căutare sunt implicați și voluntarii de la SVSU Vințu de Jos, dar și localnici.

Deocamdată, nu se știe exact cum s-a întâmplat totul. Se pare că fetița de 13 ani, care se afla în apă împreună cu o altă fată de vârstă apropiată, păreau să nu mai poată ieși la suprafață, iar băiatul de 17 ani și un alt tânăr au sărit în ajutorul lor. Adolescentul care a sărit alături de băiatul decedat ar fi fost salvat de un bărbat aflat în zonă, iar prietena fetiței de 13 ani s-ar fi agățat de cățelușa care bărbatul a sărit în ajutorul tinerilor.

Băiatul de 17 ani a fost găsit înecat în jurul orei 19.00, după aproximativ o oră de căutări, iar trupul fetiței în jurul orei 20.15.

Cei doi tineri sunt Mihaela Filimon (13 ani) și Ioan David (17 ani)- elev la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia.

Alți 3 adolescenți cu vârste între 14 și 16 ani, care au fost la scăldat cu cei doi au fost transportați la spital. În prezent, tinerii sunt conștienți.

Revenim cu amănunte.

foto: proalba.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button