Sănătate

DSP Alba: Ce trebuie să știe părinții despre varicelă, una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei. Recomandări pentru prevenire

Varicela este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei, ce are o contagiozitate foarte mare, de peste 95%, în special în stadiul inițial. În luna octombrie 2018, medicii de familie din județul Alba au raportat către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba 54 de cazuri de varicelă, mai puține decât în perioada similară a anului trecut (73), însă numărul îmbolnăvirilor va fi mai mare în noiembrie, având în vedere că boala este extrem de contagioasă.

DSP Alba recomandă părinților, în cazul în care copiii lor prezintă simptome specifice, să amâne pe cât posibil intrarea în colectivități și să nu participe la evenimentele publice din următoarea perioadă (minivacanța de 1 Decembrie și serbările de iarnă), pentru a evita diseminarea.

De asemenea, pentru a evita răspândirea varicelei, se recomandă repaos, în casă, timp de cel puțin două săptămâni. Astfel, din momentul în care copilul primește diagnosticul (de preferință la o secție de boli infecțioase), va sta în casă încă trei zile după ce au căzut și ultimele cojițe. În total, de la 14 la 18 zile, din momentul apariției primelor semne de varicelă.

Nu se recomanda o dietă specifică la cei care au varicela, dar se încurajează consumul de lichide și o alimentație ușoara, variată, bogată în fructe și legume.

După vindecare, este obligatoriu un aviz epidemiologic de la medicul pediatru sau medicul de familie, pe care copilul care a avut varicelă trebuie sa îl aducă la grădiniță sau la școală.

DSP Alba informează că varicela este foarte contagioasă pentru că se transmite și foarte ușor: prin contactul direct cu saliva și leziunile, dar chiar și printr-un simplu strănut, ori tuse a persoanei bolnave. Varicela la copii scade imunitatea. Astfel, timp de o lună după vindecare este necesară o atenție suplimentara.

Daca și copilul dumneavoastră face varicelă (vărsat de vânt) anunțați imediat prietenii cu care s-a jucat cu 2-4 zile înainte de apariția primelor bubițe, ceilalți membri ai familiei, neapărat la grădiniță/școala și femeile însărcinate care au stat în preajma copilului cu varicela și care nu au avut acest virus pana acum.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, varicela este o boala infecțioasa acută, cauzată de virusul varicelozosterian, care se manifestată prin erupție veziculară, apărută în valuri, însoțită de manifestări generale ușoare (febră, dureri de cap, dureri musculare, secreții nazale).

Ea este specifică perioadei copilăriei, însă poate afecta și persoanele mature care nu s-au confruntat cu boala și nici nu au fost imunizate prin vaccin.

Sursa de infecție o constituie bolnavii de varicelă sau de herpes zoster care sunt infecțioși prin secrețiile respiratorii superioare dar și prin secrețiile elementelor veziculare proaspete tegumentare și prin cele ale leziunilor mucoaselor.

Perioada de incubație este de 14-16 zile, cu limite de 10-21 de zile.

Transmiterea se face pe cale respiratorie, prin picături de secreție nazofaringiană răspândite aerogen sau prin aerosoli contaminați cu secreții de la nivelul veziculelor rupte sau, mai rar, prin obiecte proaspăt murdărite cu secreții ale mucoaselor sau leziunilor tegumentare. Crustele de varicelă nu sunt contagioase.

Prevenirea bolii se face prin vaccinare. Imunitatea postvaccinală pare a fi de durată și este, probabil, permanentă la majoritatea persoanelor vaccinate.

Biroul de presă al DSP Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm și

Back to top button